Comunitatea Sant’Egidio din Italia îşi manifestă solidaritatea faţă de victimele tragediei din clubul Colectiv

Într-un gest de profundă compasiune faţă de victimele incendiului produs în urmă cu o săptămână la clubul Colectiv din Bucureşti, organizaţia umanitară Comunitatea Sant’Egidio îi comemorează pe cei care și-au pierdut viața în tragedie şi organizează o rugăciune comună pentru sănătatea celor aflaţi astăzi pe patul suferinței în spitalele din capitala României, moment ce va avea loc vineri, 6 noiembrie, ora 19.00, în fața Clubului Colectiv de pe strada Tăbăcari. Comunitatea Sant’Egido, implicată activ în întreaga lume pentru ajutorarea persoanelor şi popoarelor, transmite poporului român următorul mesaj: „În calitate de creștini, înainte de a judeca, suntem chemați să ne exprimăm prin rugăciune apropierea noastră față de victime și de familiile lor. Sperăm puternic și ne rugăm cu credință pentru ca astfel de evenimente să nu mai aibă loc. Credem cu tărie că nu putem spera la un viitor mai bun fără să ne gândim cu responsabilitate la astfel de drame. De aceea, alegem să nu uităm, să avem curajul să fim mai umani, să ne unim gândurile în rugăciune pentru cei trecuți la cele veșnice și pentru cei aflați în agonie”. Comunitatea Sant’Egidio, înfiinţată la Roma în 1968 din iniţiativa lui Andrea Riccardi, este o asociaţie internaţională răspândită în peste 75 de ţări din întreaga lume şi care are 60.000 de membri. Activităţile caritabile ale Comunităţii Sant’Egidio, care are filiale şi în România, îi vizează în primul rând pe cei săraci, promovând acţiuni în favoarea păcii şi a dreptăţii, prin dialog şi prietenie.

(www.sant’egidio.org – 6 noiembrie)