Misiuni umanitare cu aeronave militare

Două aeronave de tip C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni de evacuare medicală, vor efectua în noaptea de vineri spre sâmbătă,  două misiuni umanitare de urgenţă către Rotterdam, Olanda (ora aproximativă de decolare 3.30), şi Bruxelles, Belgia (ora aproximativă de decolare 5.00) pentru transferul unor pacienţi răniţi în incendiul de la clubul „Colectiv”.

Către Olanda vor fi transferaţi nouă pacienţi, dintre care şase ventilaţi, iar către Belgia opt pacienţi, dintre care trei ventilaţi.

Pacienţii vor fi asistaţi pe timpul zborurilor de echipe medicale coordonate de SMURD şi sprijinite de medici şi personal de specialitate din M.Ap.N.

Misiunile sunt executate la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne.

Aceste informaţii sunt disponibile şi în internet, la adresa www.mapn.ro