Nano-robotul va fi prezentat la Festivalul Științei de la Belgrad

sursa: rs.n1info.com
sursa: rs.n1info.com

Robotul Gândac, Okeanijum, nano-robotul care interactionează cu publicul şi face experimente cu gaze naturale, sunt doar unele dintre inovaţiile care vor fi prezentate la cea de-a noua ediţie de la Festivalul de Ştiintă, ce va avea loc în acest an, pentru prima dată, la Belgrad, în perioada 3-6 decembrie. Organizat sub sloganul „Miracolele există peste tot”, festivalul, prin intermediul celor aproximativ 50 de experimente ştiinţifice, va aduce mai aproape de știință „mințile tinere care sunt în căutare de provocări și perspective noi”. Directorul Festivalului de Ştiinţă, Ana Jovanovic, a declarat că la aceste experimente vor fi folosite apa, focul, gazele naturale, vor fi studiate aerul şi clima, virusul rabiei, vor fi construite grădini suspendate, vor fi organizate jocuri cu lasere, vor fi organizate concursuri de compunere de muzică electronică şi cursuri de construcţie a unor vase din neolitic, de simulare a unor modele de insecte preistorice”. Vor participa numeroşi invitaţi din ţară şi din străinătate.(www.beta.rs – 6 noiembrie)