Şase noi arestări preventive au fost decise de instanţele din capitală în dosarul tragediei de la clubul „Colectiv”

Şase noi arestări preventive au fost decise de instanţele din capitală în dosarul tragediei de la clubul „Colectiv”. Fostul primar al sectorului 4 al capitalei, Cristian Popescu Piedone, şi-a pierdut, în doar trei zile, nu dor funcţia, ci şi libertatea. Alături de el au fost arestate două funcţionare de la primărie.

Fostul primar, Cristian Popescu Piedeno, îşi va petrece următoarele 30 de zile în arestul central, dacă decizia va rămâne definitivă la Curtea de Apel Bucureşti. Acesta a fost audiat aproape şapte ore de procurorii anticorupţie înainte de a fi reţinut. Procurorii susţin că pentru a autoriza funcţionarea Colectiv Club fostul edil a emis acordul şi autorizaţia de funcţionare prin atestarea unor împrejurări neadevărate, deşi clubul nu îndeplinea cerinţele pentru obţinerea actelor administrative. Prin acordarea acestora, procurorii spun că au fost vătămate drepturile şi interesele legitime ale unor persoane fizice şi ale primăriei, iar patronii de la Colectiv au obţinut un folos necuvenit de peste 62 de mii de lei. Procurorii DNA, care anchetează modalitatea de emitere a autorizaţiei de funcţionare pentru clubul din strada Tăbăcarilor, au ridicat documente de la Primăria sectorului 4, Administraţia Financiară, Registrul Comerţului şi ISU.

Tot aseară târziu, Judecătoria sectorului 4 a hotărat ca şi cei doi acţionari ai firmei care a furnizat artificiile pentru concert trebuie să rămână după gratii. Daniela Niţă, administratorul firmei, şi directorului societăţii, Cristian Niţă sunt acuzaţi inclusiv că au distrus dovezi. A fost arestat preventiv şi pirotehnicianul Viorel Zaharia, unul dintre cei doi angajaţi, care au montat artificiile pe scena din club. El este acuzat de ucidere din culpă. Putea să prevadă că efectele pirotehnice au fost amplasate în condiţii improprii şi riscante, fără luarea măsurilor de siguranţă necesare – notează procurorii Parchetului General în referatul trimis instanţei. Pirotehnicianul susţine că nu a ştiut ce fel de artificii a instalat pentru că ar fi fost inscripţionate în limba bulgară.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 noiembrie