Şapte spitale din Italia sunt dispuse să accepte victime ale incendiului din clubul Colectiv

Şapte spitale din Italia sunt dispuse să accepte victime ale incendiului din Colectiv, iar cu alte două se duc tratative. Medicii italieni trebuie să vină la Bucureşti pentru a decide cu colegii lor români ce pacienţi pot fi transportaţi. Biletele de avion pentru medicii italieni sunt asigurate de Ambasada României de la Roma. Aceasta pregăteşte în prezent şi o echipă de coordonare în Italia, în vederea transportării pacienţilor de la aeroport la spitalele unde vor fi repartizaţi, ne-a transmis corespondentul nostru, Elena Postelnicu.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 noiembrie)