Bulgaria a preluat preşedinţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei

Bulgaria a preluat astăzi, de la Bosnia şi Herţegovina, preşedinţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, pentru următoarele şase luni. La ceremonia oficială au fost prezenţi reprezentanţii celor 47 de state membre ale Consiliului Europei. Noul preşedinte al Comitetului, şeful diplomaţiei bulgare, Daniel Mitov, a prezentat priorităţile preşedinţiei bulgare. Bulgaria este membră a Consiliului Europei din anul 1992 şi va prezida Comitetul de Miniștri până în luna mai a anului viitor. Printre priorităţile preşedinţiei bulgare se numără protejarea valorilor europene de unitate și cooperare, a democrației și statului de drept. Bulgaria şi-a propus consolidarea protecției drepturilor copilului, accesul tinerilor la artă, protecţia mass-media de influența externă. De asemenea, Bulgaria are drept obiectiv adoptarea Protocolului adițional la Convenția privind prevenirea terorismului și facilitarea cooperării în lupta împotriva extremismului violent și a radicalizării care conduc la terorism.

(www.novini.bg – 10 noiembrie)