Maria Ţoghină, preṣedinte director general, 2005-2010
rolul reporterilor • credibilitatea • modernizarea • ce înseamnă să fii manager-femeie la Radio România
„Noi cam toți, pe vremea aceea, [în anii ’90] începeam profesia de la reporter și ajungeam realizatori de emisiuni. Sigur, în măsura în care confirmai și puteai. Dar visul unui reporter este să aibă propria emisiune. Nu-și dorește să rămână reporter toată viața. Deci și personal, dacă mă întrebați acum, eu am fost adepta și când am fost Președinte Director General, sunt adepta și acum, că dacă ai un reporter foarte bun, e bine să-l conservi și să-l plătești foarte bine, astfel ca el să nu-și dorească niciodată să fie realizator de emisiuni, pentru că s-ar putea să fie un mai slab realizator decât reporter! […] Eu cred că cea mai bună am fost și sunt în funcția de reporter. Și ca Președinte Director General m-am comportat ca reporter de multe ori, atunci când se întâmpla un eveniment de fapt divers. De exemplu, când am fost la Sibiu și s-a prăbușit pasajul pietonal în care eram, prima reacție, deși eram Președinte Director General, prima mea reacție a fost să sun la Camera de știri, să anunț și să spun că eu nu plec de acolo până nu vine corespondentul de Sibiu. Și când a venit Carmen Vulcan, i-am povestit despre ce a fost vorba în cazul respectiv, nu am dat știrea pentru că nu aveam cum să fac asta, dar am semnalat știrea, am anunțat, a venit reporterul care a preluat treaba și a funcționat. Și acum, deși sunt consilier în management, și acum, atunci când văd o știre o semnalez colegilor mei, atunci când mi se pare că văd o știre importantă, o semnalez colegilor mei… […] Dacă ești reporter, ești.
Deci simțiți că aveți acest fler…
…de a găsi știrea, de a vedea lucrurile care se întâmplă în jur… […] De fapt, cred că profesionalismul ca jurnalist m-a recomandat ulterior pentru funcția de Președinte Director General. Echilibrul, rigoarea, punctualitatea, seriozitatea, au fost calități care probabil au cântărit în ochii celor care la momentul respectiv au decis să mă propună pentru această funcție.
Ajunsă în funcția cea mai mare pe care ați deținut-o până acuma, de Președinte Director General, care a fost în viziunea dumneavoastră, ce ați vrut să schimbați la Radio?
A, eu aș începe altfel… Aș începe cu o întrebare: v-ați dorit vreodată să fiți Președinte Director General? Vă mărturisesc că dacă mă întreba cineva [asta] la momentul respectiv, aș fi spus că nu. Nu mă vedeam în această funcție, nu am alergat … […]
Cred că principalul meu gând la momentul respectiv a fost să redau Radioului credibilitatea, echilibrul, echidistanța în activitatea de zi cu zi. Și pentru asta am militat în toți cei cinci ani de mandat și cred eu că rezultatele au spus-o de-a lungul anilor: am reușit! Am reușit să consolidez Radioul Public; să continui modernizarea care începuse poate pe alte coordonate, dar începuse încă înaintea mea; am continuat, am repoziționat Radioul Public ca pe un radio public european, cu valori, cu misiune, cu principii care le-am comunicat angajaților, care au fost de fapt gândite la nivelul angajaților într-un amplu proces de dezvoltare organizațională. Cred eu, o etapă importantă care a consolidat Radioul Public și a contribuit la ceea ce este acum Radioul Public în context european: unul dintre cele mai stabile servicii publice de media. În plus, ce pot spune că am făcut eu în mod special și programatic: am încurajat jurnaliștii să se exprime liberi, am încurajat jurnaliștii să fie cei mai buni, am avut ambiția ca știrile importante să se difuzeze prima dată la Radio România. Și s-a și întâmplat acest lucru pe mandatul meu, au fost foarte puține ocazii în care știrile importante s-au difuzat în altă parte. M-am mândrit și mă mândresc cu asta!
Ne dați vreun exemplu sau câteva exemple?
Nu o să vă dau exemple punctuale, dar o să vă spun doar că Radio România ajunsese să fie preluat chiar și fără acceptul nostru de toate televiziunile. Deci toate televiziunile de știri își setau agenda după ceea ce difuza Radio România Actualități. Și eram în mod frecvent prezenți cu știri din studioul nostru pe toate televiziunile de știri. În rest, nici nu mai contează contextul, pentru că ține de actualitatea politică sau de actualitatea social-economică, ce subiecte erau în atenție. Important era cum te privea concurența, iar faptul că totuși concurenții își setau agenda după ce făceam noi la Radio România reprezintă o confirmare a valorii jurnalismului practicat atunci la Radio.
Și care erau metodele prin care ați încercat să dați o valoare mai mare jurnalistului?
În primul rând, le-am acordat deplina mea încredere să-și facă meseria. I-am încurajat să meargă pe teren, le-am susținut proiectele editoriale, am încurajat dezbaterea, am încurajat jurnaliștii să se exprime, nu le-am limitat niciodată libera exprimare, le-am cerut întotdeauna să fie echilibrați, echidistanți, nu am intervenit editorial în emisiuni și întotdeauna i-am susținut atunci când și-au propus să abordeze subiecte curajoase, pentru că întotdeauna i-am susținut în a invita personalități la microfon, am fost de acord cu abordarea fără niciun fel de rezerve a temelor de pe agenda publică. Acest lucru a dat rezultate… […] Mi-amintesc că existau reproșuri din partea opoziției că subiectele pe care ei le abordau, atitudinile critice, nu erau difuzate la Radio România, jurnaliștii acuzau un anumit tip de comportament, un anumit tip de a face jurnalism. Așa că atunci am încercat într-un fel sau altul să schimb această percepție și asta a repoziționat Radio România pe primul loc în preferințele ascultătorilor și a fost o confirmare a faptului că lucrurile s-au produs corect. Au dispărut acuzațiile… În momentul în care am condus Radio România nu au existat niciodată acuzații privitoare la cenzură, privitoare la dezechilibre. Au fost greșeli, au fost greșeli… Mi le-am asumat atunci când au fost, am dispus – atunci când a fost situația – cercetări, am remediat situația, am avut și drepturi la replică, dar nu au existat acuzații de dezechilibru, de partizanat politic… […]
Când am preluat mandatul de Președinte Director General spuneam că în momentul în care îmi voi termina mandatul, mă voi întoarce să fiu jurnalist. Nu m-am întors. Cred că media este departe de ce știam eu atunci când eram jurnalist. Îmi amintesc că eram întotdeauna în concurență cu colegii mei de la alte instituții de presă private sau publice, acum cred că zona aceasta oarecum a dispărut. […]
Credeți că Radio România a reușit să-și mențină totuși un nivel de credibilitate de-a lungul anilor, reușit și să se înnoiască? Să și introducă inovația, eventual?
N-aș spune… n-aș spune. Inovație nu a introdus. A reușit să mențină, a mai pierdut câte ceva pe drum, în dorința de a se adapta la cerința publicului, dar de inovat din păcate nu reușim să inovăm, decât dacă ne gândim la Radio 3Net care e o inovație prin tot ceea ce a făcut. Dar jurnalistic, mai degrabă cred că a pierdut pentru că nu mai abordăm genuri jurnalistice pe care le abordam acum niște ani: din ce în ce mai rar anchete, din ce în ce mai rar dezbateri, din ce în ce mai rar emisiuni portret-interviu… deci sunt lucruri care se pierd din dorința de a te adapta la public, din dorința de a rămâne pe primul loc la audiență. S-a păstrat seriozitatea în abordarea știrilor, și-a păstrat echilibrul, și-a păstrat echidistanța, dar… e firesc! Întotdeauna trebuie să știi să gestionezi atât obligațiile pe care trebuie să le îndeplinești ca post public, și ceea ce așteaptă ascultătorul să primească de la tine. Și trebuie într-un fel sau altul să ajung la ascultător, pentru că dacă nu, te pomenești cu un radio fără ascultători. Adică nu servești nici unei nevoi ale societății în momentul acela. […]
Cum ați trăit această schimbare și acest rol de conducere, fiind femeie și fiind și mămică în același timp? Bineînțeles că această situație atuncea a îngreunat un pic, dar ca femeie ați simțit vreo diferență, vreo discriminare?
Fiind în poziția de Președinte Director General nu am putut să simt vreo discriminare, [pentru] că ar fi fost greu să mă discrimineze colegii! Și, în general, la Radio România discriminarea pe criterii de sex nu prea se face simțită. La Radio România discriminarea se face între „ești bun jurnalist„ sau „nu ești…„ și atunci nu ai ce să cauți aici. Nu am simțit neapărat o discriminare, dar a fost o presiune foarte mare, pentru că toată lumea se uita la mine cu neîncredere… eram parcă și prea tânără și parcă și femeie… erau deja două handicapuri serioase, tinerețea și sexul. Ulterior, am dovedit că nu contează nici sexul, nici vârsta, important este să cunoști bine organizația, să vrei să faci ceea ce este bine pentru organizație și cred eu că am reușit să câștig respectul atât al colegilor cât și al celorlalți oficiali cu care trebuia să relaționez. Prin profesionalismul de care am dat dovadă, prin… decența comportamentului. Desigur, este un neajuns faptul că… ca mamă, seara eu nu puteam să ies la bere cu băieții, ci mergeam acasă la fetiță, abia așteptam să ajung acasă să stau cu fetița, să stau cu soțul, cu familia! Dar cred că până la urmă familia a fost marele meu noroc, pentru că am avut echilibru în familie, am fost întodeauna cu picioarele pe pământ, niciodată nu m-am lăsat așa dusă de val și izolată de lumea reală…
Și de emoții…
Aici e mai complicat. În general femeile sunt mai emotive, în general mămicile proaspete sunt mai emotive, dar vă mărturisesc că emoțiile au fost constructive. Adică pot să vă spun că emoțiile mele de gen s-au manifestat când am semnat prima decizie de pensionare. Cunoscând persoana care urma să se pensioneze, au început să-mi curgă lacrimile și… mi s-a părut așa, foarte greu să semnez un asemenea document! Și consilierul care era cu mine mi-a explicat: „Dar e normal… nu-i faceți nici un rău, e normal, vor mai fi astfel de decizii…„, adică nu poți să fii stană de piatră. Probabil că bărbații sunt mai duri, sunt mai reci, pentru ei nu contează, pentru mine relațiile cu cei din jurul meu sunt foarte importante și am simțit mereu că Radioul e familia mea și cunoșteam oamenii. […] Dar am reușit până la urmă să gestionez și partea emoțională. Cred că până la urmă succesul unei femei manager constă în îmbinarea rațiunii cu emoția. Dacă o femeie care ajunge manager își propune să fie doar rațională, cred că va eșua. Nu degeaba suntem diferite, nu degeaba avem alte responsabilități în viața socială, în familie. Femeia e femeie și are propriile ei căi de a-și atinge obiective și una din aceste căi reprezintă și emoția. Important este să știi să o stăpânești și să nu te controleze emoția pe tine! Prea multă rațiune cred că nu ne face bine, dacă nu reușim să distingem între ceea ce este corect și ceea ce nu este corect.”
[Interviu de Ágota Szentannai, 2015]
