Comemorare a celor 26 de eroi ai Armatei Române căzuţi la datorie în misiunile din Afganistan, Irak şi Bosnia-Herţegovina

În garnizoanele din toată ţara sunt comemoraţi astăzi cei 26 de eroi ai Armatei Române căzuţi la datorie în misiunile din Afganistan, Irak şi Bosnia-Herţegovina. La ceremonii vor participa familiile acestora, reprezentanţi ai autorităţilor locale, cadre militare, veterani de război şi elevi. Profesionalismul de care au dat dovadă militarii români în teatrele de operaţii reprezintă un exemplu, iar sacrificiul lor nu trebuie uitat niciodată – consideră generalul-locotenent în rezervă Alexandru Grumaz.

Alexandru Grumaz: „În primul rând, trebuie să le aducem un prinos de recunoştinţă acestor eroi ai neamului, pentru că ei au reprezentat România; în teatrele de operaţii, ei au luptat sub drapelul României şi au adus glorie Armatei Române. Întotdeauna îţi aduci aminte de cei din Primul, din Al Doilea Război Mondial, de cei care au luptat în Irak şi Afganistan. Este extraordinar că acest fapt se întâmplă astăzi”.

Potrivit reporterului nostru, de Ziua Veteranilor din teatrele de operaţii, la Bucureşti este programată o ceremonie militară la Monumentul Eroilor Căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe teritoriul României, din Parcul Tineretului.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 noiembrie)