Circulaţia rutieră pe autostrăzile şi drumurile naţionale

Operatorii care efectuează curse internaţionale de transport de marfă pot depune până la ora 16:00 cererile pentru eliberarea autorizaţiilor valabile anul viitor. Solicitările se depun la registratura Ministerului Transporturilor. De anul viitor, autorizaţiile pentru TIR-urile înmatriculate în alte ţări care tranzitează teritoriul României vor avea cod de bare, pentru a fi mai bine urmărite la frontiere.

Trei poduri dintre Câmpina şi Posada intră astăzi în programul de reparaţii. În funcţie de condiţiile meteo, drumarii vor freza denivelările şi vor monta noi rosturi de dilataţie în locul celor deteriorate. Pe DN1, la kilometrul 89, pe podul de la Bănei, sunt patru benzi şi nu vor fi probleme de fluenţă, însă la podurile de la kilometrii 104 şi 109 se va circula pe o singură bandă în ambele direcţii, cu dirijare la paletă. La această oră, pe DN1, Valea Prahovei, plouă slab şi carosabilul este ud. Asfalt la negru pe DN18, în Pasul Gutâi, din Maramureş. Atenţie la carosabilul parţial alunecos cu ninsoare din Pasul Prislop, pe tronsonul dintre Borşa şi Iacobeni. Sunt semnalate tronsoane cu ceaţă pe Drumul Naţional 7, în judeţul Hunedoara. Dacă mergeţi de la Deva la Oradea, pe DN76, sunt lucrări de modernizare cu cinci semafoare montate între Şoimu şi Brad. Pe DN7, Valea Oltului, drumarii vor ridica restricţiile de la Viaductul Cârligul Mic. Rămân însă limitările de viteză dintre kilometrii 240 şi 247. Iar ultima oprire, în judeţul Constanţa – peste două-trei zile este aşteptată finalizarea drumului de acces între noul pod de la Agigea şi Eforie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 noiembrie