POR nu este întrerupt formal, precizează comisarul european Corina Creţu

Într-un mesaj postat pe Facebook, comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, precizează că Programul Operaţional Regional nu este întrerupt formal. Ea afirmă că există o scrisoare de atenţionare din partea Comisiei Europene în legătură cu anumite corecţii financiare de aplicat, iar Comisia Europeană aşteaptă din partea autorităţilor române punerea în practică a acestor măsuri, moment în care plăţile, care acum sunt doar parţiale, vor fi făcute integral. Comisarul european Corina Creţu susţine în aceeaşi postare că săptămâna aceasta Comisia Europeană a primit o solicitare de plată din partea României pentru Programul Operaţional Regional în valoare de 37 de milioane de euro, care urmează a fi analizată şi aprobată. După cum ne-a informat reporterul nostru, Alin Şerbănescu, precizările comisarului european pentru Politici Regionale vin la scurt timp după ce premierul Dacian Cioloş a anunţat că fondurile pentru Programul Operaţional Regional aferente perioadei de finanţare 2007-2013 au fost blocate ca urmare a unui audit al Comisiei Europene.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 noiembrie