Guvernul va depune la Parlament alături de proiectul bugetului de stat şi un plan de acţiuni sectoriale

Guvernul va depune la Parlament, până la sfarşitul lunii, alături de proiectul bugetului de stat, şi un plan de acţiuni sectoriale. Pentru identificarea măsurilor care vor fi incluse în acest document urmează să fie create grupuri de lucru interministeriale care să gestioneze trei domenii considerate prioritare: dezvoltarea economică, reforma administraţiei şi relaţia dintre România şi Uniunea Europeană. Detalii despre acest subiect şi despre ce s-a mai anunţat ieri, după prima sedinţa informală a noului Cabinet, aflăm din relatarea semnată de Alin Şerbănescu.
Reporter: Şeful executivului i-a solictat ministrului de finanţe să prezinte, până luni, o primă analiză a proiectului bugetului de stat pentru anul vitor, astfel încât acest document să poată fi adoptat în prima parte a lunii decembrie anul acesta. Noul exceutiv are în vedere trei domenii care ar urma să fie dezvoltate cu prioritate anul viitor, a anunţat premierul Dacian Cioloş, după prima întâlnire informală de ieri cu membrii cabinetului său.
Dacian Cioloş: Am sugerat membrilor guverului o temă privind dezvoltarea economică; o a doua temă, privind reforma administraţiei, prin creşterea performanţei, a transparenţei şi, în consecinţă, o depolitizare şi o profesionalizare a administraţiei şi o a treia temă – România în Uniunea Europeană, ce aşteptăm noi ca stat membru de la Uniunea Europeană şi ce aducem noi Uniunii Europene.
Reporter: Premierul Dacian Cioloş i-a ceruit, tot ieri, ministrului sănătăţii să ia măsuri pentru plata cheltuielilor de spitalizare în străinătate a pacienţilor internaţi ca urmare a tragediei din Clubul „Colecvtiv”, dar şi a orelor suplimentare pentru doctorii români care s-au ocupat de tratarea acestora. Miniştrii noului Cabinet trebuie să identifice şi să ia măsuri şi împotriva unor situaţii pe care premierul Dacian Cioloş le-a catalogat drept derapaje. El s-a referit astfel inclusiv la primirea de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenăţă a unor sponsorizări din partea agenţilor economici.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 noiembrie