Patru israelieni răniţi de un atacator palestinian în Kiryat Gat, în sudul Israelului

Potrivit informaţiilor, un palestinian a înjunghiat şi rănit patru israelieni în oraşul Kiryat Gat din sudul ţării, informează poliţia israeliană, care a precizat că suspectul provine dintr-o localitate din Cisiordania şi a fost găsit într-o grădină cu un cuţit plin de sânge în mâini. Una dintre victime a suferit răni grave, iar celelalte trei, printre care se numără şi o fetiţă de 13 ani, sunt răniţi, dar în stare stabilă, la spital, informează surse medicale. În ultimele două luni Israelul s-a confruntat cu un val de violenţe soldate cu zeci de victime. Violenţele au fost alimentate şi de acuzaţiile palestinienilor, potrivit cărora Israelul încearcă să altereze status quo-ul religios al sit-ului sacru din Ierusalim, cunoscut în lumea musulmană sub numele de Sanctuarul Nobil, unde se află moscheea al-Aqsa, iar pentru evrei este cunoscut ca Muntele Templului. Un oficial american de rang înalt a declarat la Washington că secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, se întâlneşte săptămâna viitoare cu liderii israelieni şi palestinieni, în încercarea de a stopa valul de violenţe, cu toate că a insistat că nu este vorba despre reluarea eforturilor de a media un acord de pace.

EURONEWS – 22 noiembrie