Comisia Juridică a Senatului a dat aviz favorabil cererii DNA de reţinere şi arestare preventivă a lui Dan Şova

Comisia Juridică a Senatului a dat aviz favorabil cererii DNA de reţinere şi arestare preventivă a social-democratului Dan Şova, iar votul final va fi dat miercurea viitoare în plen. Preşedintele Comisiei, liberalul, Cătălin Boboc, a ţinut să sublinieze că avizul dat în favoarea unor măsuri privative de libertate în ceea ce-l priveşte pe Dan Şova este unul consultativ.

Cătălin Boboc: Pentru parlamentari, suplimentar faţă de cetăţenii simplii de pe stradă, e nevoie de un aviz. Avizul ăsta nu-l face pe om nici vinovat, nici nevinovat, ci doar permite procurorului să meargă în faţa judecătorului. Acolo, cei care sunt în situaţia asta, trebuie să vină cu probe, sigur, procurorul aduce şi el probele lui, şi la final judecătorul decide. Noi aici nu judecăm. Pot veni oamenii cu o armată de avocaţi, nu judecăm cauza, nu stabilim vinovăţii sau nevinovăţii.

Realizator: Reporterul Alina Stănuţă mai precizează că reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova a fost aprobată în Comisia juridică a Senatului cu cinci voturi pentru, două împotrivă şi trei abţineri.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 noiembrie