Ioan Tugearu într-o lume întreagă din fărâme

Un eveniment dedicat lui Ioan Tugearu încheie programul Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925 – 2015)

Duminică, 29 noiembrie, ora 18.30, Centrul Național al Dansului București prezintă cel de-al șaselea  eveniment Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925 – 2015) dedicat artistului IOAN TUGEARU.

Evenimentul va avea loc în prezența Domniei sale la Sala Stere Popescu (B-dul Mărăşeşti 80-82) și va include lansarea volumul III al cărții O lume întreagă din fărâme de Liana Tugearu, volum dedicat în întregime pesonalității coregrafului și dansatorului Ioan Tugearu.

Ioan Tugearu (19 noiembrie 1937, Babuc, Bulgaria) și-a făcut studiile de dans cu Floria Capsali și Mitiță Dumitrescu, absolvind ulterior Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București, Universitatea de Științe și Arte „Gheorghe Cristea” şi UNATC. A făcut parte și din prima promoție care a absolvit cursuri universitare de dans, de 2 ani, pentru coregrafi – inițiate de Ministerul Culturii, în 1975. Ioan Tugearu a fost prim balerin al Operei Naționale din București din 1965, iar din 1977 a montat spectacole de dans, în același timp, din 1976, a fost și profesor la Liceul de Coregrafie din București. Ioan Tugearu a dansat, în țară și în străinătate, în numeroase roluri din compoziţii de Glier, Scendrin (rol în care a obținut un mare succes la Moscova în 1984), Delibes, Ceaikovski, Pugni-Glier-Vasilenko, Mincus, Bartok, Prokofiev, Trăilescu și rolurile principale masculine în lucrări Stravinski, Ravel, Schubert, Berlioz şi Ceaikovski, în coregrafii de Oleg Danovsky, Tilde Urseanu și Vasile Marcu și în Nuntă în Carpați de Paul Constantinescu, în coregrafia Floriei Capsali. A intrepretat și roluri de dans contemporan în Tunelul după Ernesto Sabato, în coregrafia Mihaelei Santo (1994) și în Portretul lui Dorian Gray, în coregrafia lui Răzvan Mazilu (2004). Ioan Tugearu a făcut numeroase turnee în Europa, America și Africa, cu Baletul Operei Naționale din București, cu Teatrul de Balet „Oleg Danovsky” din Constanța și alături de companiile de balet Jeunesse Musicale de France și Grand Ballet Classique de France. A avut, de asemenea, angajamente ca prim balerin la München, unde a interpretat rolurile principale din Pulcinella de Stravinski, Bolero de Ravel și Atress de Xenakis (1972-1974); la Bordeaux, unde a interpretat rolurile principale din Sebastian de Monetti (1975) și Othello; la Bari, unde a dansat în Pygmalion și Galateea.

Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925-2015) – Harta istoriei dansului contemporan în București este un proiect de recuperare și actualizare a istoriei invizibile a dansului, concretizat prin șase evenimente desfășurate în perioada 24 septembrie – 29 noiembrie, în mai multe spații din București. Evenimentul se înscrie în linia demersurilor de recuperare a istoriei dansului contemporan românesc, pe care CNDB le-a inițiat încă din 2006, pregătind totodată lansarea Portalului Dansului Contemporan Românesc (UptoDance).

Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925-2015) – Harta istoriei dansului contemporan în București este un proiect cultural finanţat în cadrul Programului cultural ”Ești București” al Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB și al Primăriei Municipiului București.

Parteneri instituționali: Muzeul Național al Țăranului Român, Casa de Balet, Biblioteca Metropolitană București, Biblioteca Națională a României, Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” București, Arhiva Națională de Filme, Cărturești, Teatrul Excelsior

Un proiect susținut de Digicult

Parteneri media: DIGI 24, TVR2, RFI, Radio Romania Cultural, Ager Pres, Revista Cultura, Revista Arta, Liternet, Online Gallery, Veioza Arte, Dilema veche, Observatorul Cultural, Feeder.ro, Scena.ro,  Revista Arte si Meserii, Orasulm.eu, Getlokal.ro, Zelist