MESAJUL MINISTRULUI APĂRĂRII NAŢIONALE CU OCAZIA SĂRBĂTORIRII ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI

1 DECEMBRIE 2015

Ziua de 1 Decembrie este pentru noi, românii, mai mult decât momentul în care Ţara îşi întregea graniţele istorice. Nu putem uita că Marea Unire fusese pregătită de generaţii întregi de patrioţi care, în secolele precedente, cu puterea cuvântului sau cu arma în mână, au luptat pentru aprinderea flăcării conştiinţei naţionale.

Încă din 1918, 1 Decembrie a devenit un simbol al renaşterii naţionale, o sărbătoare a românilor de pretutindeni, care aveau, pentru prima dată, un grandios exemplu, dovada că marile speranţe pot deveni realitate, că destinul unei naţiuni nu depinde doar de vremuri şi conjuncturi, ci, mai ales, de fapte.

 „Marele Război” avea să ceară naţiunii noastre sacrificii nemaiîntâlnite până atunci: peste o jumătate de milion de români, căzuţi pe front, ori seceraţi de lipsuri şi boli, nu aveau să supravieţuiască teribilului conflict pentru a se putea bucura de marea reîntregire a naţiunii noastre. Sacrificiul lor nu a fost însă în van. Jerfta sutelor de mii de ostaşi căzuţi, în numele ţării, pe câmpurile de bătălie ale Primului Război Mondial, dârzenia şi curajul, care au adus victorii atunci când totul părea pierdut, stau mărturie că Unirea cea Mare a fost cucerită, ca multe alte izbânzi ale naţiunii, şi prin forţa şi hotărârea Armatei României.

Sufletele eroilor armatei noastre, căzuţi în războaie sunt candele aprinse etern la altarul dragostei de patrie.

Gândurile mele se îndreaptă către militarii aflaţi acum în misiuni în teatrele de operaţii care, asemenea înaintaşilor lor, apără cu arma în mână interesele naţiunii noastre. Vă mulţumesc, dragi militari, în numele concetăţenilor noştri, pentru tot ceea ce faceţi, dar, mai ales, pentru tot ceea ce sacrificaţi în numele nostru. România este, astăzi, o voce puternică în lume, în cadrul NATO şi al Uniunii Europene, şi datorită rezultatelor remarcabile obţinute de voi în misiunile executate alături de aliaţi şi parteneri în teatrele de operaţii, unde aţi acţionat în ultimii ani.

Un gând deosebit, de respect şi preţuire, transmit întregului personal al Ministerului Apărării Naţionale. Mulţi dintre dumneavoastră vă veţi afla, de Ziua Naţională, la datorie, pentru că apărarea naţională nu poate cunoaşte răgaz. Vă asigur de toată susţinerea mea şi a echipei pe care o conduc la vârful ministerului. Contez pe seriozitatea, pe valoarea şi dăruirea fiecăruia dintre dumneavoastră în împlinirea obiectivelor pe care ni le-am fixat.

Vă doresc dumneavoastră şi familiilor dumneavoastră sănătate, bucurii şi putere de muncă!

La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români!

 MIHNEA MOTOC,

  MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE