Patronii clubului Colectiv rămân în arest preventiv

Patronii clubului Colectiv rămân în arest preventiv. Tribunalul Bucureşti a admis contestaţia procurorilor faţă de plasarea bărbaţilor în arest la domiciliu şi le-a prelungit definitiv cu 30 de zile măsura arestului preventiv. Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu sunt arestaţi preventiv din 3 noiembrie pentru acuzaţiile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în dosarul incendiului de la clubul Colectiv. Reporterul Radio România Actualităţi reaminteşte că în cadrul anchetei oamenii legii au pus sechestru pe averea celor trei asociaţi de la club, pe cea a patronilor de la firma de artificii care a asigurat spectacolul pirotehnic din 30 octombrie şi că a fost începută urmărirea penală faţă de cele două persoane juridice reprezentate de aceştia.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 decembrie