Everest VR este sistemul care va permite în realitatea virtuală escaladarea celui mai înalt munte de pe Pământ

 everest vrEverest este cel mai înalt vârf din lume, 8.848 de metri deasupra nivelului mării, şi este extrem de greu de cucerit. Cu toate acestea, în scurt timp, el va deveni accesibil oricui, chiar de acasă. Solfar Studios şi RVX sunt două companii care lucrează împreună la dezvoltarea unui proiect de realitate virtuală foarte interesant. Este vorba despre o experienţă pe care nu prea mulţi s-ar încumeta să o încerce în viaţa de zi cu zi. Everest VR este sistemul care va permite să urci pe vârful nepalez în realitatea virtuală. Niciun pas nu este omis: te pregăteşti de expediţie jos, la bază, urci pe Gheţarul Khumbu, apoi escaladezi peretele vertical al Muntelui Lhotse, străbaţi Pasul Hillary – probabil cel mai dificil segment al aventurii şi în sfârşit ajungi aproape de vârful Muntelui Everest. Utilizatorii Everest VR vor avea senzaţia că escaladează muntele, învăţând, în acelaşi timp, că trebuie să-l respecte. Producătorii promit că fiecare îşi va putea alege propriul ritm. Sistemul va avea la bază ‘o plasă 3D’, care va crea senzaţia aflării pe munte. Întreg sistemul va fi disponibil pe piaţă, începând din primăvara anului viitor.(www.publika.md – 1 decembrie)