Columbia a anunţat că a descoperit epava galionului spaniol „San Jose”

Columbia a anunţat că a descoperit epava unui galion spaniol în care se află o comoară evaluată la mai multe miliarde de dolari. Preşedintele columbian, Juan Manuel Santos, a anunţat descoperirea navei „San Jose” pe contul său de Twitter. „San Jose” a fost scufundată de o corabie britanică la sud de oraşul-port Cartagena în anul 1708, în timpul Războiului Succesiunii Spaniole. Potrivit informaţiilor, în cala corăbiei „San Jose” se află o uriaşă cantitate de smaralde şi monede de aur şi argint, relatează corespondenţii BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 decembrie)