Bashar al-Assad: „Operaţiunea Forţelor Aeriene Ruse a modificat semnificativ situaţia din Siria”, titrează „The Sunday Times”

„Prin acţiunile sale, Moscova nu doar apără regiunea, dar aduce un beneficiu statelor europene”, a declarat preşedintele sirian, Bashar al-Assad, într-un interviu acordat publicaţiei „The Sunday Times”. „Operaţiunea Forţelor Aeriene Ruse din Siria a avut o influenţă semnificativă asupra situaţiei politice şi militare din Republica Arabă”, mai titrează „The Sunday Times”, citând declaraţiile lui al-Assad. În interviul acordat pentru „The Sunday Times”, publicat în ediţia sa de duminică, Bashar al-Assad a mai specificat: „Prin acţiunile îndreptate împotriva extremiştilor din cadrul organizaţiei teroriste Statul Islamic, Moscova nu doar apără regiunea, dar aduce beneficii multor state europene. Ruşii văd clar această situaţie. Ei doresc să apere Siria, Irakul, regiunea şi chiar Europa. Nu exagerez cu nimic atunci când susţin că ei apără Europa”, a mai declarat al-Assad în interviu. Potrivit afirmaţiilor sale, nu este necesară în momentul de faţă o participare a forţelor terestre ruse într-o operaţiune militară în Siria. De altfel, el nu exclude acest lucru pe viitor. „Nu am examinat aceste aspect, o operaţiune terestră a forţelor militare ruse, dar eu nu consider că ar fi oportună în prezent pentru că situaţia evoluează în direcţia potrivită. Ruşii ar putea examina această chestiune în timp sau în cu totul alte împrejurări”, a mai declarat preşedintele sirian, Bashar al-Assad, în interviul acordat publicaţiei „The Sunday Times”.
Preşedintele Siriei a catalogat atacurile Forţelor Aeriene Britanice (FAR) lansate asupra poziţiilor grupării teroriste Statul Islamic (SI) din Siria drept ilegale şi a avertizat că acestea vor fi sortite eşecului, fără un sprijin acordat sub forma unei operaţiuni terestre coordonată cu Armata Siriană. „Dumneavoastră nu puteţi extirpa doar o parte dintr-o tumoară canceroasă, ci trebuie să o eliminaţi pe toată. Astfel de operaţiuni sunt ca şi cum ai tăia o parte din tumoara canceroasă, ceea ce va duce la o extindere mult mai rapidă a acesteia în corp”, a declarat al-Assad, referindu-se la eficienţa atacurilor Forţelor Aeriene Regale (RAF) asupra poziţiilor extremiştilor din cadrul grupării teroriste Statul Islamic din Siria. Amintim că aceste atacuri aeriene au debutat în noaptea din 2 spre 3 decembrie, după ce premierul britanic a dat undă verde operaţiunii. În opinia lui al-Assad, o astfel de operaţiune poate fi eficientă doar cu sprijinul forţelor terestre. „Operaţiunea trebuie lansată din aer, de la sol şi să fie coordonată cu forţele terestre, cu forţele naţionale, astfel ca această intervenţie să fie una legală. Ca urmare, aş susţine că britanicii nu au voinţă şi nici o viziune clară despre aceea cum să învingi terorismul”, susţine preşedintele sirian. În acest context, Bassar al-Assad nu este de acord cu David Cameron, care pe viitor va conta în lupta împotriva SI pe luptătorii Armatei de Eliberare Siriană, catalogând astfel de afirmaţii drept o farsă.
„Acesta este un nou episod dintr-o farsă clasică, ca multe altele, a lui David Cameron… Unde sunt ei? Unde sunt cei 70.000 de luptători moderaţi, la care face el referire? Acolo nu există 70.000. Acolo nu sunt nici cel puţin 7.000”, este ferm convins de acest lucru Bashar al-Assad.

(Agenţia de presă TASS – 6 decembrie)