Ministrul agriculturii afirmă că fermierii români vor primi plăţile normale pe suprafaţă cel mai probabil spre sfârşitul lunii ianuarie

Ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a explicat astăzi că spre deosebire de alţi ani, când plata în avans se realiza până în luna decembrie pentru plăţile pe suprafaţă la agricultori, în 2015 au intervenit o serie de factori care au provocat întârzieri. Fermierii români vor primi plăţile normale pe suprafaţă cel mai probabil spre sfârşitul lunii ianuarie, a declarat astăzi ministrul agriculturii. Deşi se fac eforturi pentru a urgenta acest proces, prima lună din 2016 este termenul cel mai realist, a apreciat Achim Irimescu, într-un interviu la TVR. Banii în avans au fost achitaţi la începutul aceste luni, după ce Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură a emis ordine de plată pentru aproximativ 600.000 de agricultori. Ministrul Agriculturii a mai spus că în prezent caută soluţii pentru a uşura accesul femierilor la credite bancare, un proces pe care îl consideră încă unul dificil. Garantarea creditelor cu proiectul poate reprezenta o soluţie, în opinia demnitarului, însă deocamdată, această idee este respinsă de Comisia Europeană.

Achim Irimescu, ministrul agriculturii: „În acest an, datorită faptului că am avut o reformă a Politicii Agricole Comune care a complicat pentru România, pentru că noi am beneficiat de plata unică pe suprafaţă, SAPS-ul şi în acest an a trebuit ca pe lângă ce aveam anterior, o singură componentă, o singură plată, să se introducă alte cinci componente, care au complicat foarte mult lucrurile şi de aceea a fost necesară dezvoltarea unui nou soft, a unui modul nou de plată”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 decembrie)