Viktor Orbán a transmis un mesaj comunităţii evreieşti din Ungaria, cu ocazia sărbătorii de Hanuka

În aceste zile ne amintim de câte o minune a Creatorului şi prin aprinderea mai multor lumânări, semnalăm că a venit sărbătoarea, timpul bucuriei şi al prosperităţii„, se arată într-o scrisoare adresată cu prilejul sărbătorii Hanuka de premierul Viktor Orbán preşedintelui Comunităţii Autonome Ortodoxe Israelite din Ungaria, Eduard Deblinger, liderului Comunităţii Unite Israelite din Ungaria, Shlomo Köves şi preşedintelui Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din Ungaria, András Heisler. Potrivit şefului Biroului de Presă al premierului Ungariei, în scrisoarea adresată comunităţii evreieşti, Viktor Orbán a mai precizat: „Sunt deosebit de recunoscător pentru că, pe lângă Cuvântul Vechiului Testament şi rădăcinile culturale comune, ne leagă şi căminul nostru şi obiceiul de a aprinde luminări cu prilejul sărbătorilor de sfârşit de an„.

www.nepszava.hu – 7 decembrie