Pregătiri pentru Crăciun, la Paris

PARIS NOAPTEADa, acea zi de vineri 13 este încă în minţile tuturor.

Dar privind în jur, la luminile care se aprind şi în ochii strălucitori ai copiilor, poţi intra într-o altă lume: cea a Crăciunului!

Centrele comerciale, ca în fiecare an, şi-au deschis porţile, chiar din a doua duminică a lunii noiembrie. Puţin ezitanţi la început, cumpărătorii au început să sosească. În sfârşit, economia se redresează, încet, dar sigur.

În ciuda frigului, a vântului, a ploii, de la primele ore ale dimineţii oamenii iau cu asalt magazinele.

Nimic, nici măcar poliţia care patrulează, nici militarii care privesc în jur vigilenţi şi nici măcar personalul de securitate care deschide genţile şi te roagă să îţi deschizi şi nasturii paltonului, nu au putut stăvili această nevoie frenetică de a umple sacul lui Moş Crăciun. Există o nevoie imensă de a sărbători, de a marca sărbătoarea, acest moment de reunire familială, prin haine, ciocolată, mese excepţionale…

Şi copiii? Ei sunt purtaţi într-o lume minunantă atunci când trec prin faţa vitrinelor luminate feeric, decorate, animate, care bucură privirea. Sunt în al noulea cer atunci când intră în magazinele de jucării sau de alte tipuri, dar care le oferă tot ce ar putea visa. Ei şi-au făcut deja lista pentru Moş, chiar dacă ea comportă în fiecare zi adăugiri, inspirate de spoturile publicitare de la televiziune. Dar, ce contează? „Moş Crăciun a văzut că sunt cuminte”, iată fraza pe care o au în minte permanent aceste fiinţe nevinovate.

Rişti orice pentru a obţine obiectul dorit şi căutat (chiar şi pe internet):  să stai în ambuteiaje, să te confrunţi cu grevele din transport…important este să fii pregătit pentru zua de Crăciun. Pe străzi nu sunt prea multe decoraţiuni, pentru moment, dar înghesuiala din magazine e din ce în ce mai mare, spre bucuria comercianţilor.

Şi acestea sunt doar pregătirile de Crăciun…ce să mai spunem despre apropierea sărbătorii de Revelion: magazinele de haine îşi aşteaptă nerăbdătoare rândul.

Autor: Sarah, Champs de Marne