Calendarul evenimentelor, 13 decembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament
* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile pentru Buget, Finanțe şi Bănci ale Senatului şi Camerei Deputaților (Dezbateri cu Ordonatorii principali de credite şi elaborarea Rapoartelor asupra Legii Bugetului de Stat şi a Proiectului Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe Anul 2016)

– Partide
* Şedinţa Colegiului Naţional al Mişcării Populare – ora 10:00, la Palatul Parlamentului, sala ‘Mihai Viteazul’
* Conferinţa de înfiinţare a Organizaţiei de Tineret Mişcarea Populară – ora 12:00, la Palatul Parlamentului, sala ‘Alexandru Ioan Cuza’

– Culte, Biserică
* Bucureşti, Constanţa şi Craiova: Are loc deschiderea Porților Sfinte în Arhidieceza Romano-Catolică la Catedrala Sf. Iosif (din Capitală), Bazilica Sf. Anton de Padova (din Constanța) și biserica Toți Sfinții (din Craiova). La Catedrala Sf. Iosif, deschiderea Porții Sfinte va avea loc la ora 10:30, urmată de Sfânta Liturghie solemnă, prezidată de ÎPS Ioan Robu. Episcopul auxiliar al Arhidiecezei, PS Cornel Damian va deschide Poarta Sfântă la biserica Toți Sfinții, din Craiova, la ora 11:00, iar la Bazilica Sf. Anton, din Constanța, celebrarea deschiderii Porții Sfinte va avea loc la ora 10:30 și va fi prezidată de Mons. Ieronim Iacob, Vicar episcopal de Dobrogea

– Administraţie
* Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a convocat un comandament de urgenţă privind măsurile de intervenţie pentru punerea în siguranţă a perimetrului între pod Eroilor şi Carol Davila, din cauza surpării terenului – ora 10:00, la sediul PMB

– Social
* Eveniment caritabil organizat de Fundaţia „Inimă pentru Inimă” – ora 19:00, la Berăria H. Evenimentul are menirea de a strânge fonduri pentru finalizarea unui centru de hipoterapie, destinat recuperării copiilor cu abilitaţi deosebite (ADHD, autism, sindrom Down)

– Cultură
* Teatrul Naţional pentru Copii prezintă, de la ora 11:00, la Sala Media a naţionalului bucureştean, spectacolul „Povestea Brăduţului”
* Concertul extraordinar „Începem a colinda”, va fi prezentat, de la ora 17:00, la Sala Radio, de mai multe ansambluri din întreaga ţară şi de solişti importanţi ai scenei folclorice româneşti, o prezenţă importantă fiind cea a solistului maramureşan Gheorghe Turda
* Ateneul Român găzduieşte Concertul de Crăciun al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu – ora 18:00
* Braşov: Corul „Bach” al Bisericii Negre va susţine un concert sub titlul „Magnificat anima mea” – ora 18:00. Acestei celebrări muzicale se vor alătura solişti şi o orchestră simfonică formată din muzicieni ai Kameratei Kronstadt şi ai ansamblului Neumarkt Brass

– Diverse
* Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Uninvented Kids organizează, începând cu ora 11:00, în Sala Multimedia, o conferinţă inedită despre tundra arctică şi animalele sale
* Asociaţia Economiştilor Maghiari din România organizează Târgul gastro-cultural Ozosep, ediţia specială de Crăciun (12 – 13 dec.) – Grădina Verona din spatele Librăriei Cărtureşti

– S-a întâmplat într-o zi de 13 decembrie
* Se împlinesc 420 de ani de când a avut loc lupta de la Areni. Ștefan Răzvan, domnitor de etnie romă care a condus Moldova din aprilie până în august 1595, alături de Mihai Viteazu și Sigismund Báthory, a participat la campania anti-otomană din toamna anului 1595 din Ţara Românească, în fruntea unui grup de 1500 de lăncieri care formau centrul armatei creştine. În bătălia de la Areni, pe 13 decembrie 1595, este prins de oamenii lui Ieremia Movilă și omorât cu cruzime
* Acum 167 de ani (1848), armata revoluţionară ungară, comandată de generalul Jozéf Bem (n. 1795 – m. 1850), intra în Cluj. În proclamaţia sa, generalul Bem cheamă la unire forţele revoluţionare române şi maghiare (13/25)
* În urmă cu 87 de ani (1928), la Filarmonica din New York (SUA), avea loc premiera compoziţiei „Un american la Paris”, de George Gershwin
* Acum 84 de ani (1931), la Radiodifuziunea Română au fost iniţiate primele concursuri de scenarii radiofonice, dotate cu trei premii şi menţiuni, pentru încurajarea dramaturgiei radiofonice

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei (Calendarul Creştin-Ortodox 2015). NOTĂ: Canonizat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi prăznuit în ziua morţii sale (13.XII.1693), Sf. Ierarh Dosoftei a fost mitropolitul Moldovei (în perioada 1671-1673 şi 1675-1686) şi mare cărturar (primul traducător în limba română al unor cărţi din literatura dramatică şi istorică universală, primul cărturar român care a copiat documente şi inscripţii); a promovat introducerea limbii române în Biserică (primul traducător în română al cărţilor de slujbă religioasă, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox); Dosoftei a fost cel care a depăşit, pentru prima oară la noi, modelul literaturii religioase; pentru aceasta este considerat „fondatorul poeziei române literare”

– „Ziua Tipografilor Români” (la 13/26.XII.1918 a avut loc o mare manifestaţie muncitorească la Bucureşti, pe Calea Victoriei, în faţa Teatrului Naţional, reprimată sângeros)

– „Ziua Etniei Tătare”; a fost decisă printr-o lege a Parlamentului României din 2006; data a fost aleasă datorită faptului că, pe 13 decembrie 1917, Parlamentul tătarilor crimeeni a proclamat Republica Tătarilor Crimeeni şi a aprobat Constituţia statului

– 1833: S-a născut Petre S. Aurelian, economist, agronom şi om politic liberal; ministru în mai multe rânduri şi prim-ministru (1896, 1897); autor al teoriei complexului economiei naţionale; membru titular al Academiei Române din 1871, vicepreşedinte de mai multe ori şi preşedinte al acestui for (1901-1904) (m. 1909)

– 1843: S-a născut compozitorul George Stephănescu (m. 1925)

– 1865: S-a născut generalul David Praporgescu, erou al primului război mondial (m. 1916; a căzut în luptele de apărare de pe Valea Oltului, în timpul contraofensivei armatei germane) – 150 de ani

– 1900: S-a născut Ionel Perlea, dirijor şi compozitor stabilit în SUA din 1949 (m. 1970) – 115 ani

– 1925: S-a născut sculptorul Ovidiu Maitec; membru titular al Academiei Române din 1999 (m. 2007, la Paris) – 90 de ani

– 1943: S-a născut sculptorul Mihai Caranica, stabilit, din 1982, în Germania

– 1955: A murit fizicianul Alexandru Proca, stabilit la Paris în 1926; contribuţii în fizica particulelor elementare; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (n. 1897) – 60 de ani

– 1962: S-a născut Vlady Cnejevici, instrumentist, compozitor şi aranjor

– 1999: A murit pictorul Gheorghe Berindei (n. 1921)

– 2002: A murit economistul Costin Kiriţescu; specialist în probleme monetare şi financiare; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1908)

EVENIMENTE EXTERNE

– Franţa: Al doilea tur al alegerilor regionale

– Roma: Conferinţă internaţională pe tema situaţiei din Libia, la iniţiativa guvernului italian

– Karlsruhe, Germania: Deschiderea congresului Partidului german creştin – democrat (CDU), al cancelarului german, Angela Merkel (13 – 15 dec.)

– Bangui, Republica Centrafricană: Referendum constituţional care deschide calea organizării de alegeri prezidențiale și legislative în Africa Centrală, după doi ani de tranziție haotică

Aniversări – Comemorări

– “Ziua Internaţională a Cântului Coral”, eveniment lansat de Federaţia Internaţională a Muzicii Corale (IFCM) în anul 1991, la iniţiativa compozitorului Alberto Grau din Venezuela; în fiecare an, în a doua duminică din decembrie, milioane de oameni din toate colţurile lumii se unesc într-un singur suflet prin unica şi invizibila legătură creată de cântul coral; în România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2000 (-15 ani) când, la iniţiativa Fundaţiei Culturale „Sound”, în douăsprezece localităţi s-au desfăşurat impresionante manifestări corale

– 1204: A murit Moise Maimonide, filosof, medic și teolog evreu din Evul Mediu, născut în Spania (Andaluzia) și stabilit în Egipt; este considerat cel mai important înțelept al Iudaismului din perioada medievală a istoriei (n. 1135)

– 1466: A murit sculptorul şi pictorul italian Donatello (Donato di Niccolo di Betto Bardi) (n. ~1386)

– 1553: S-a născut Henric al IV-lea de Navarre, rege al Franţei (1589-1610), întemeietorul dinastiei de Bourbon; prin „Edictul de la Nantes” (1598), garantând protestanţilor hughenoţi drepturi egale cu cele acordate catolicilor, a pus capăt, pentru un timp, conflictelor religioase în Franţa; ajutat de hughenoţi, a consolidat absolutismul monarhic, a dezvoltat industria, comerţul şi agricultura (m. 1616, asasinat)

– 1603: A murit matematicianul francez François Viète; considerat unul dintre fondatorii algebrei moderne (n. 1540). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 13 sau 23 februarie 1603

– 1720: S-a născut poetul şi dramaturgul italian Carlo Gozzi (m. 1806) – 295 de ani

– 1784: A murit Samuel Johnson, scriitor şi lexicograf britanic; autor al „Dicţionarului limbii engleze” (1747-1755) (n. 1709)

– 1797: S-a născut poetul german Heinrich Heine, figură reprezentativă a romantismului târziu (m. 1856)

– 1816: S-a născut Werner von Siemens, inginer şi industriaş german, inventatorul locomotivei electrice (1879); fondatorul renumitei companii ce-i poartă numele (m. 1892)

– 1923: S-a născut fizicianul american Philip Warren Anderson, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1977, împreună cu Nevill F. Mott și John H. van Vleck

– 1923: S-a născut pictorul expresionist spaniol Antoni Tàpies (m. 2012)

– 1925: S-a născut Dick Van Dyke (nume la naştere: Richard Wayne Van Dyke), actor, comediant, scriitor, cântăreţ, dansator şi producător american – 90 de ani

– 1929: S-a născut Christopher Plummer, actor canadian de teatru şi film

– 1944: A murit Wassily Kandinsky, pictor rus stabilit în Franța; unul dintre primii creatori ai artei abstracte pure în pictura modernă (n. 1866)

* * * * *