Prima locomotivă din lume care funcţionează cu ulei de bucătărie, lansată în România

Prima locomotivă din lume care funcționează cu ulei de bucătărie a fost lansată de către ingineri de la Craiova, România. Este o premieră în industria feroviară, iar inginerii companiei RELOC Electroputere VFU Craiova au lucrat timp de un an la noua locomotivă, costurile intregului proiect ridicându-se la aproape un milion de euro. Locomotiva funcţionează exclusiv cu biodiesel (B100) sau cu ulei de bucătărie, inginerii folosind pentru definitivarea acestei invenții un motor Diesel de 2.100 de cai putere, de la o locomotivă clasică pe care „l-au modificat pentru a funcţiona 100% ecologic. Astfel, costurile pentru combustibil au fost reduse la jumătate, iar gradul de poluare este extrem de scăzut”. Este prima locomotivă de acest gen din România și din lume și se află, deocamdată, în teste. Locomotiva ecologică are aceleaşi performanţe ca una Diesel clasică, la care se adaugă două mari avantaje: unul legat de mediu și unul legat de costuri. Locomotiva prinde 100 de km/h iar inginerii care au construit-o sunt convinși că va ajunge la export.

www.independent.md