COMPETIŢIE INTERNAŢIONALĂ PENTRU ANTREPRENORI

Ambasada Statelor Unite la Bucureşti are plăcerea să anunţe competiţia „Inovaţie Globală prin Ştiinţă şi Tehnologie (GIST), Idei în Tehnologie (Tech-I) 2016”.

GIST Tech-I este o competiţie anuală dedicată antreprenorilor din domeniul ştiinţei şi tehnologiei cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani. Câştigătorii vor fi invitaţi să îşi prezinte proiectele înscrise în competiţie la Summitul Global al Antreprenoriatului (GES) de la Silicon Valley, din California.

Inovatorii şi antreprenorii cu o idee sau cu un startup care abordează inovaţia în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, în sectoare precum mediul, conservarea resurselor, apa, agricultura, energia, sănătatea sau cercetarea spaţiului, sunt încurajaţi să îşi trimită proiectele până pe 15 ianuarie.

Până la 30 de concurenţi din întreaga lume vor fi selectaţi finalişti şi vor o călătorie cu toate cheltuielile incluse până în Silicon Valley şi şansa de a participa la GES, unde îşi vor putea prezenta ideile şi vor participa la sesiuni de pregătire intensivă.

Câştigătorii GIST Tech-I care vor fi selectaţi de experţi în cadrul GES, primesc, în plus, premii, mentorat individual şi acces suplimentar la cursuri de pregătire. Câştigători ai ediţiilor anterioare au beneficiat şi de finanţare pentru proiectele lor şi de şansa de a-şi extinde afacerea la nivel global.
Pentru toate detaliile cu privire la condiţiile de înscriere vă rugăm să consultaţi: http://www.gistnetwork.org/tech-i.

Pentru noutăţi şi informaţii, urmăriţi-ne pe Facebook la facebook.com/bucharest.usembassy şi pe Twitter la twitter.com/AmbasadaSUA.