Manifestări la Timişoara, la împlinirea a 26 de ani de la începutul acţiunilor care au dus la căderea regimului comunist

Se împlinesc 26 de ani de când, în Timişoara, au început acţiunile care au dus la căderea regimului comunist. Întreaga săptămână, eroii Revoluţiei din 1989 din oraşul-martir vor fi comemoraţi de autorităţile locale şi de asociaţiile de revoluţionari. Expoziţii, lansări de carte şi proiecţii de filme documentare sunt doar câteva dintre manifestările programate pentru astăzi.
Reporter: Libertatea se dobândeşte prin sacrificii, dar se păstrează dacă te opui zi de zi încălcării ei, au declarat astăzi reprezentanţii revoluţionarilor timişoreni în deschiderea manifestărilor dedicate împlinirii a 26 de ani de la evenimentele din decembrie ’89. Zeci de membri ai asociaţiilor de revoluţionari, reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi invitaţi din ţară, printre care şi fostul prim-ministru Petre Roman, au fost prezenţi în cursul dimineţii la vernisajul unei expoziţii de artă şi la premierea elevilor care au participat la un concurs de istorie pe tema Revoluţiei. Au fost rememorate momentele declanşării revoluţiei, s-a adus un omagiu eroilor-martiri şi nu în ultimul rând s-a subliniat importanţa educării tinerei generaţii pentru cunoaşterea istoriei dictaturii comuniste şi a Revoluţiei. În acelaşi timp, mulţi dintre revoluţionarii cu care am stat de vorbă s-au declarat dezamăgiţi de faptul că după 26 de ani există încă aspecte controversate legate de Revoluţie, iar o parte dintre idealurile din decembrie ’89 nu au fost împlinite. La această oră, este programat la Consiliul Judeţean un moment aniversar, iar după-amiază va avea loc tradiţionala şedinţă festivă a Consiliului Local, unde mai mulţi revoluţionari vor primi titlul de cetăţeni de onoare ai oraşului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 decembrie)