Rusia şi SUA pot colabora pentru conturarea unui plan pentru Siria, a declarat preşedintele Vladimir Putin

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Turcia a acţionat în propriul său interes în momentul în care aviaţia sa a doborât un avion rusesc de vânătoare la graniţa cu Siria, în urmă cu o lună. Vorbind în conferinţa sa de sfârşit an, preşedintele Putin a denunţat guvernul de la Ankara, afirmând că a eşuat în a-şi explica acţiunile faţă de Moscova. De asemenea, Vladimir Putin a precizat că nu sunt perspective imediate de îmbunătăţire a relaţiilor între Moscova şi Ankara. Rusia şi Statele Unite ar putea colabora la creionarea unui plan pentru Siria. „ISIL a reuşit să ajungă SUA şi autorităţile americane au recunoscut că ISIL reprezintă o ameninţare pentru toţi, deci, cu cât mai repede vom face acest lucru, cu atât mai repede vom soluţiona conflictul. Dar, repet, nu există nicio cale de a rezolva această problemă în afara soluţiei politice. Dacă avem un plan? Da, sigur, avem un plan şi, în principiu, acest plan se potriveşte în ideile sale cheie cu viziunea propusă de SUA„, a declarat Vladimir Putin.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 decembrie