Peste 80 de poliţişti din Bucureşti efectuează o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală

Peste 80 de poliţişti din Bucureşti desfăşoară în această dimineaţă, în zone comerciale şi de tranzit din sectoarele 1 şi 5 ale Capitalei, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, informează un comunicat de presă. Principalele obiective sunt: prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a comerţului cu produse contrafăcute; prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, a comerţului ilicit -produse din tutun, articole pirotehnice; depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii, precum şi a celor care încalcă prevederile legale;  depistarea ‘parcatorilor’ de ocazie, a cerşetorilor, a persoanelor care efectuează acte de comerţ stradal ambulant, precum şi confiscarea dispozitivelor cu care se blochează locurile de parcare.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 decembrie)