Calendarul evenimentelor, 23 decembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Guvern
* Premierul Dacian Cioloş participă la şedinţa de Guvern – ora 10:00, la Palatul Victoria. Guvernul discută proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice

– Ministere
* Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) şi Asociaţia Distroficilor Muscular (ADMR) organizează o conferință de presă în care vor prezenta situația gravă în care se află distroficii muscular (tratamentul bolnavilor cu patologie eredo-degenerativă neuro-musculară cu determinism genetic a fost mutat în localitatea Întorsura Buzăului, din judeţul Covasna, o localitate cu temperaturi scăzute, fapt care contribuie la deteriorarea iremediabilă a sănătăţii distroficilor muscular) – ora 16:00, Str. Căuzași, nr.26, sector 3. Daniela Tontsch, președinta CNDR și vicepreședinta Asociației Distroficilor Muscular, vor avea astăzi o audiență la noul ministru al sănătății, Achimaș-Cadariu Patriciu, în care vor solicita redeschiderea spitalului „Dr. Radu Horia” din Vâlcele
* Albania: Vizita ministrului delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, în Republica Albania (23-24 dec.)

– Manifestări dedicate împlinirii a 26 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989
* Otopeni: Ceremonial militar şi religios, urmat de depunerea de coroane de flori, pentru comemorarea eroilor martiri jandarmi din Unitatea de Transmisiuni de la Câmpina care au fost trimişi să apere aeroportul Otopeni – ora 10:00, la Monumentul Eroilor Jandarmi de la Aeroportul International „Henri Coandă” Otopeni. La ceremonial vor lua parte cadre din conducerea Jandarmeriei, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Asociaţiilor de revoluţionari şi veterani de război şi membri din familiile eroilor martiri

– Casa Regală
* Săvârşin, jud. Arad: Familia Regală organizează, cu ocazia Crăciunului, Ziua Porţilor Deschise la Domeniul Savârşin – ora 9:00. Familia Regală va primi colindătorii la Săvârșin, în interiorul Domeniului Regal. Din program:
• ora 11:00 – Colindătorii Crucii Roșii Române, filiala Arad, în Piața din Satul Regal; Corul Vox Dunaris din Drobeta-Turnu Severin; Colindătorii Școlii Gimnaziale „Lazar Tampa” din comuna Almaș, județul Arad
• ora 11:30 – Colindătorii de la Școala Generală nr. 5 din Arad, Piața din Satul Regal; ansamblul de dansuri din comuna Apateu, județul Arad
• ora 12:00 – Corul Asociației Kolping România din Brașov, în Piața din Satul Regal; Corul de copii al parohiei Hășmașu Ciceului, comuna Uriu, județul Bistrița-Năsăud, în Piața din Satul Regal
• ora 12:00 – Principesa Moștenitoare Margareta și Principesa Maria oferă daruri familiilor nevoiașe din Săvârșin
• ora 14:00 – Principesa Moștenitoare Margareta prezintă presei bradul din Salonul mare și masa de Crăciun din Sufrageria mare, Castelul Regal
• ora 17:00 – Principesa Moștenitoare, Principele Radu și Principesa Maria asistă la concertul susținut de Corala Regală Transilvană, Corul de copii Allegria și Trio Tril din Cluj-Napoca, la Muzeul Regal al Automobilului

– Administraţie
* Primarul general interimar, Răzvan Sava, participă la şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, convocată de prefectul Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, pentru analizarea situaţiei lucrărilor din zona Eroilor –  ora 8:30, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Calea 13 Septembrie nr. 135
* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Primăria Oradea – ora 11:00

– Medicină, Sănătate
* Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC) organizează conferinţa de presă prilejuită de externarea pacienţilor internaţi în această unitate, ca urmare a tragicului incendiu de la Club “Colectiv” – ora 12:00, la sediul spitalului, Calea Plevnei nr. 134, în Amfiteatrul din Ambulatoriul de specialitate. La eveniment participă, alături de pacienţii a căror stare generală de sănătate le va permite acest lucru, conducerea SUUMC şi reprezentanţi ai corpului medical, împlicaţi în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi de specialitate

– Istorie
* Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în parteneriat cu Teatrul Naţional Bucureşti, organizează deschiderea expoziţiei „Expuneri”, care surprinde destinele a 30 de deţinuţi politici din România comunistă în fotografii din albumul de familie, din detenţie şi de după eliberare – ora 14:00, în foaierul Sălii Media a Teatrului Naţional Bucureşti. Expoziţia, care poate fi vizitată la Teatrul Naţional din Bucureşti până pe 20 ianuarie 2016, va fi una itinerantă, la fiecare nouă expunere adăugându-se noi nume

– Cultură
* Asociaţia Filiala Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România,  în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi invită la vernisajul expoziţiei „Paşi spre Lumină” – orele 17:00, la Galeria Orizont. Tematica expoziţiei doreşte să afirme importanţa artei sacre, artă ce este menită să lumineze această lume, şi să reliefeze importanţa actului de restaurare care redă lumina pierdută operelor şi monumentelor ce s-au deteriorat în decursul vremii. La vernisaj vor lua cuvântul dr. Vivian Dragomir, director de patrimoniu la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, criticul de artă Roxana Păsculescu şi curatorii expoziţiei Cristian Olteanu si Florin-Ionut Filip
* Regizorul Andrei Şerban va vorbi despre importanţa muzicii în viaţă, operă şi teatru, pornind de la albumul bilingv „Regia de operă, gânduri şi imagini/Opera directing, thoughts and images” – ora 18:30, la Librăria Humanitas Cişmigiu
* Teatrul Coquette prezintă, de la orele 17:00 și 18:30, două reprezentații ale spectacolului ”Poveste de Crăciun”, inspirat din nuvela “Colind de Crăciun” de Charles Dickens, adaptată pentru toate vârstele
* Dublu eveniment marca Florin Răducanu: concert și lansare de carte „Romanian Christmas Carols Reharmonized to JAZZ by Florin Răducanu” – ora 20:00, la Green Hours, Calea Victoriei, nr. 120
* Piteşti: Concert de Colinde susţinut de Ştefan Hruşcă, în cadrul turnelui „Leru-i Ler”, ce va avea loc în mai multe oraşe din ţară – ora 17:00, la Teatrul „Al. Davila”
* Republica Moldova: Chişinău Youth Orchestra susţine concertul de iarnă „Pop Simfonic 2”, în cadrul Festivalului Naţional „Colinde, Colinde”, organizat de ICR Chişinău – ora 18:00, la Palatul Republicii. Melodii populare din diverse perioade vor fi interpretate într-o manieră simfonică alături de Cătălin Josan, Tania Cerga, Mihail, Cantabile, Crescendo, Marinela Parlicov şi violonistul Dan Iulian Druţac

– S-a întâmplat într-o zi de 23 decembrie
* Cu 343 de ani (1672) în urmă, astronomul francez Jean-Dominique Cassini (1625 – 1712) descoperea Rhea, al doilea satelit ca mărime al lui Saturn. Acesta este sferic şi măsoară 1.529 km diametru, aproximativ jumătatea satelitului terestru Luna, ceea ce îl face să fie al doilea satelit al lui Saturn. Se crede că nucleul este rocos şi ar reprezenta a treia parte din diametrul satelitului, manta şi scoarţa este compusă de apă îngheţată şi diferite impurităţi. Omul de ştiinţă i-a dat numele după figura mitologică grecească Rhea, sora şi soţie a lui Cronos (Saturn în panteonul roman). Satelitul a fost fotografiat de sonda USA Voyager 1 în noiembrie din 1980, când aceasta a trecut prin sistemul lui Saturn
* Se împlinesc 95 de ani (1920), de când Irlanda de Nord (Ulster) a fost separată administrativ de restul Irlandei şi a fost semnat „Ireland Act”. Parlamentul s-a împărţit în două: unul la Dublin şi celălalt la Belfast
* În data de 23 decembrie, acum 74 de ani (1941), avea loc, la Opera Română din Bucureşti, premiera operei „Capra cu trei iezi”, de Alexandru Zirra (libret Al. Zirra, după povestea lui Ion Creangă)
* În urmă cu 52 de ani (1963), se încheia prima călătorie în jurul Pământului efectuată de o navă românească, cargoul „Bucureşti” (a ancorat în portul Constanţa). Pe data de 11 august 1963 cargoul Bucureşti a plecat din Dana 0 a Portului Constanţa pentru a face ocolul Pământului. Echipajul era format din 50 de persoane, căpitanul navei fiind Liviu Neguţ, secundul – Boris Cazacu şi ofiţerul III – Romulus Nicolae Moise. Prima escală a avut loc la Santiago de Cuba; cargoul „Bucureşti” a fost construit în anul 1962, în Iugoslavia, nava parcurgând, în timpul voiajului, 27.600 de mile, cu o viteză cuprinsă între 16-18 noduri pe oră
* Acum 4 ani (2011), intra în vigoare Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, la 2 mai 2011, amplasarea scutului antirachetă american în localitatea Deveselu, din judeţul Olt, sub conducerea unui comandat român. Legea nr. 290/2011, de ratificare a Acordului între România şi SUA privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România, semnat la Washington, la 13 septembrie 2011, a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 15 decembrie 2011

Aniversări – Comemorări

– 1823: S-a născut Alexandru Flechtenmacher (pe numele său complet Alexandru Adolf Flechtenmacher), compozitor, dirijor şi pedagog; întemeietorul şi primul director al Conservatorului din Bucureşti (m. 1898)

– 1908, 23.XII / 1909, 5.I: S-a născut (la Bucureşti) principesa Ileana de Hohenzollern-Sigmaringen (penultimul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria); în ianuarie 1948 a părăsit România, împreună cu familia regală; în anii ’60 ai secolului XX s-a călugărit sub numele de Maica Alexandra şi a devenit stareţă a mănăstirii ortodoxe cu hramul „Schimbarea la Faţă” din Ellwood City, Ohio-Statele Unite, unde se stabilise definitiv; în 1990 a revenit pentru câteva zile în ţară (m. 1991)

– 1940: S-a născut, la Reni, în Ucraina (Basarabia de Sud), patriotul şi fostul disident basarabean Valeriu Graur, unul dintre luptătorii Frontului Naţional Patriotic din Basarabia, organizaţie conspirativă antisovietică şi anticomunistă, ce a activat în anii ’60-70 ai secolului trecut în URSS (m. 2012, la Bucureşti) – 75 de ani

– 1952: S-a născut jurnalistul Mircea (Valentin) Toma, preşedinte al Agenţiei de Monitorizare a Presei – ActiveWatch, unul din fondatorii publicaţiei săptămânale „Academia Caţavencu”

– 1954: S-a născut sculptorul Sergiu (Marin) Dumitrescu

– 1962: S-a născut, la Arad, Stefan W. Hell, stabilit în Germania din aprilie 1978, personalitate ştiinţifică marcantă, director al Institutului de Chimie Biofizică „Max Planck”, din Göttingen (Germania), Departamentul de Nanobiofotonică din cadrul Centrului German de Cercetare a Cancerului; Şef Divizia de Nanoscopie Optică, prof. asociat la Facultatea de Fizică, Universitatea din Heidelberg şi prof. onorific la Facultatea de Fizică, Universitatea din Göttingen (Germania); laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2014, împreună cu Eric Betzig, pentru dezvoltarea microscopiei fluorescente, şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2012

– 1981: A murit Noël Bernard, jurnalist şi analist politic; în 1940 a emigrat în Israel, ulterior la Londra, unde a primit cetăţenia britanică şi a devenit colaborator al Secţiei române a postului de radio BBC şi al postului de radio „Vocea Americii”; în 1953 se stabileşte în Germania, la München; aici va fi redactor (1953-1954) şi apoi director (1955-1958; 1965-1981) al Departamentului românesc al postului de radio „Europa Liberă” (n. 1925)

– 1986: A murit actriţa şi profesora de artă dramatică Eugenia Popovici (n. 1914)

– 1993: A murit compozitoarea şi dirijoarea Florica Dimitriu (n. 1915)

– 2014: A murit regizorul, scenaristul şi producătorul Cornel Diaconu (n. 1949) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Bangkok: Premierul thailandez, Prayuth Chan-Ocha prezintă raportul său de lucru în al doilea an de mandat

– Moscova: Vizita premierului indian, Narendra Modi, în Rusia (23 – 25 dec.)

– Riad: Regele Salman bin Abdulaziz Al Saud al Arabiei Saudite susţine un discurs anual

– Aşgabat, Turkmenistan: Inaugurarea gazoductului „Est-Vest”. Conducta cu capacitatea de 30 miliarde metri de gaze pe an va conecta zăcămintele de gaze din nord-estul ţării cu regiunea Mării Caspice şi va fi administrat de concernele de stat „Turkmengaz” şi „Turkmenneftegazstroi”

Aniversări – Comemorări

– Sărbătoarea naţională a Japoniei. Ziua de naştere a împăratului Akihito (23.XII.1933)

– 1790: S-a născut orientalistul francez Jean-François Champollion; a pus bazele egiptologiei ştiinţifice moderne, prin descifrarea hieroglifelor egiptene; utilizând inscripţiile de pe piatra din Rosetta (Rosetta Stone, descoperită în 1799, în Delta de Vest a Egiptului), a descifrat mai multe semne şi a prezentat rezultatele cercetărilor sale la 17 septembrie 1822, în cadrul unui discurs pe care l-a rostit la Academia de Inscripţii; autor al unei gramatici şi al unui dicţionar cu scrierea hieroglifică (m 1832) – 225 de ani

– 1834: A murit Robert Thomas Malthus, teolog şi economist englez; teoria sa despre populaţie a dat naştere „malthusianismului” (doctrină potrivit căreia omenirea este în primejdie din cauză că populaţia creşte în progresie geometrică, iar producţia alimentară, în progresie aritmetică) (n. 1766). NOTĂ: „Dicţionarul de istorie universală (1968)”, http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Thomas_Robert_Malthus şi http://www.britannica.com/EBchecked/topic/360609/Thomas-Robert-Malthus menţionează ca dată a morţii 29 decembrie 1834

– 1896: S-a născut scriitorul italian Giuseppe Tomasi di Lampedusa; faima sa postumă s-a datorat publicării, de către Giorgio Bassani, în 1958, a romanului său „Ghepardul” (m. 1957)

– 1916: S-a născut Dino Risi, regizor italian, unul din marii maeştri ai „Commedia all’Italiana”, realizator al filmelor „Poveri ma belli”, „Opiate ’67” şi „Parfum de femeie” (1974), în al cărui remake a jucat Al Pacino (m. 2008)

– 1918: S-a născut José Greco, dansator şi coregraf spaniol de origine italiană, nume de referinţă în aria dansului flamenco (m. 2000)

– 1971: S-a născut actorul canadian Corey Haim (m. 2010)

– 1998: A murit scriitorul rus Anatoli Rîbakov (n. 1911)

– 2007: A murit pianistul şi compozitorul canadian de jazz Oscar Peterson; considerat de unii critici muzicali ca fiind printre cei mai buni pianiști ai lumii (n. 1925)

– 2013: A murit Yusef Lateef (numele real: William Emanuel Huddleston), instrumentist, compozitor, profesor şi scriitor american; legendă a jazzului din SUA şi unul dintre primii care a încorporat muzica orientală în jazzul tradiţional (n. 1920)

– 2013: A murit Jeffrey Ian Pollack, regizor, scenarist şi producător de televiziune american (n. 1959)

* * * * *