Patriarhul Daniel şi Papa Francisc au adresat mesaje de Crăciun

 Patriarhul Daniel îi îndeamnă pe credincioşi să caute pacea sufletului, care poate aduce pacea socială. În mesajul său de Crăciun, patriarhul spune că biserica trebuie să lucreze pentru promovarea unei culturi a păcii spirituale şi sociale, a respectului reciproc şi a reconcilierii, în locul urii, al învrăjbirii şi al violenţei din lumea de azi.
De Crăciun, Papa Francisc pledează pentru simplitate şi simţul dreptăţii, într-o societate marcată de indiferenţă şi narcisism. Într-o scurtă predică ţinută azi-noapte în Basilica Sfântul Petru, în faţa a mii de credincioşi, Papa a îndemnat la empatie şi compasiune faţă de cei nevoiaşi. După Sfânta Liturghie din prima zi de Crăciun, Papa Francisc va da, la prânz, din balconul Basilicii Sfântul Petru, binecuvântarea „Urbi etOrbi”.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 decembrie)