Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

În fiecare an, pe 27 decembrie, în cea de-a treia zi a Marelui Praznic al Naşterii Domnului, este sărbătorit Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, primul martir creştin. Ştefan, care era de neam ales şi provenea din seminţia lui Avraam, a fost unul dintre cei şapte diaconi aleşi de Sfinţii Apostoli, din motive pastoral-misionare, după cum relatează Sfântul apostol şi Evanghelist Luca în capitolul 6 din Faptele Apostolilor: evreii din afara Palestinei (numiti elinişti), de cultură şi limbă greaă, aveau sinagoga lor aparte, la Ierusalim, şi oficiau slujbele în limba greacă, nu în limba ebraică.

De sărbătoarea Sfântului Ştefan se legă mai multe tradiţii şi obiceiuri.

Astfel, o veche tradiţie, arată că cei care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase, este bine să aducă în casa lor o icoană a Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi. Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.

Se spune că în ziua praznicului, este de preferat să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie. De Sfântul Ştefan se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachete cu mâncare se împart şi unor persoane tinere, care poartă numele mucenicului Ştefan. De asemenea, tot în această zi se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească.

În unele zone din ţara noastră există tradiţia preparării „Pâinicillor Sfântului Ştefan”, dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, de formă rotundă – amintind de pietrele cu care a fost ucis, produse care se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart săracilor.

Să mai amintim că, în ţara noastră, în această zi este sărbătoare onomastică pentru circa 305 de mii de bărbaţi şi 120 de mii de femei, care poartă nume ca Ştefan, Ştefana, Ştefania, Fănica, Fane, etc.