Revista presei internaţionale – 28 decembrie

Atentă în continuare la situaţia din Orientul Mijlociu şi la reverberaţiile planetare ale conflictelor din această zonă fierbinte, presa internaţională remarcă şi schimbarea politicii demografice a Chinei şi încercările Rusiei de a-şi extinde zona de influenţă. „Militanţii Statului Islamic s-au retras din ultimul sector care se mai afla sub controlul lor, în oraşul irakian Ramadi, în timp ce forţele de securitate irakiene au încercuit cartierul şi se pregăteau de asaltul final” pentru recucerirea localităţii, relatează Wall Street Journal. „Recucerirea oraşului Ramadi, căzut în mâinile luptătorilor Statului Islamic în luna mai, ar fi una din cele mai semnificative victorii ale forţelor armate irakiene, de la pătrunderea jihadiştilor dinspre Siria şi ocuparea unei treimi din teritoriul irakian, în 2014”, punctează The Telegraph. Cu completarea că „Ramadi este capitala provinciei majoritar sunnite Anbar din valea fertilă a râului Eufrat, situat la numai două ore de mers cu maşina de Bagdad”. Pe fondul înfrângerilor suferite pe câmpul de luptă în Irak şi Siria, şeful grupării jihadiste îşi face auzit glasul, pentru prima dată după şapte luni, informează Le Soir. Cotidianul belgian notează că, într-o înregistrare plasată pe reţelele sociale, „al-Baghdadi cheamă la răzvrătire în Arabia Saudită şi promite atacuri împotriva Israelului”. Iar Washington Post revine asupra concurenţei dintre Statul Islamic şi al-Qaida. Dacă „Statul Islamic a trimis în penumbră al-Qaida, grupările afiliate acesteia din urmă au intensificat lupta pentru întâietate” prin atacuri asupra occidentalilor, extinderea controlului asupra unor teritorii din ţări sfâşiate de război şi folosirea propagandei şi a asasinatelor pe post de represalii pentru a-şi slăbi adversarul, detaliază oficiosul de la Washington. Cu concluzia că „Aceste mişcări reflectă ameninţarea planetară pe care încă o mai reprezintă al-Qaida şi semnalează intensificarea rivalităţii cu Statul Islamic, care alimentează războaie şi dă apă la moară radicalismului, din sudul Asiei şi până în Africa şi Europa occidentală”, evidenţiază oficiosul de la Washington. Iar Le Figaro avertizează asupra urgenţei unei acţiuni pentru salvarea comunităţilor creştine din Orient, „ameninţate cu extincţia în Irak şi în Siria”. Mai multe ziare străine aduc totodată în atenţie ameninţarea unor atentate care ar putea viza capitale europene şi nu numai. „Poliţia din Viena este în alertă ca urmare a unui avertisment privind posibile atentate” pe perioada sărbătorilor, scrie The Guardian, iar Washington Post relatează că „Ambasada SUA a atenţionat cetăţenii americani că ar putea fi ţinta unor ‘ameninţări’ neprecizate, într-o destinaţie populară de shopping din capitala chineză”. Rămânem la China, care anunţă sfârşitul politicii copilului unic, de la 1 Ianuarie, după restricţiile în vigoare de peste trei decenii. Guvernul de la Beijing, explică cotidianul italian La Stampa, „a susţinut în permanenţă că această restricţie, în special în zonele urbane, a contribuit la dezvoltarea ţării şi la ieşirea din sărăcie a 400 de milioane de oameni”. Totuşi, „planificarea familială a devenit rapid sinonimul intruziunii violente a statului în cele mai intime aspecte ale vieţii cetăţenilor săi”, aminteşte Le Monde. Cu concluzia că deşi este „uneori prezentată ca un cadou făcut de puterea politică sub forma relaxării controlului asupra vieţii private, decizia de a pune capăt politicii copilului unic este în realitate un imperativ economic şi social”, subliniază cotidianul parizian. Şi poate ca o compensaţie, China adoptă o lege pentru combaterea terorismului, despre care criticii spun că „acordă puteri extinse, de care s-ar putea abuza, pentru supravegherea cetăţenilor paşnici şi pentru furtul de secrete comerciale”, scrie New York Times. Să ne oprim puţin şi asupra unui articol publicat de ziarul turc Zaman, pe marginea crizei din relaţiile dintre Moscova şi Ankara, o criză care determină „sporirea tensiunilor în Karabah”. Căci, potrivit specialiştilor, „Criza ruso-turcă a depăşit de mult teritoriul sirian” şi „Ne confruntăm cu un plan de încercuire a Turciei, din Crimeea până în Caucaz, din Siria până în estul Mediteranei”. Zone în care „Rusia îşi trasează propriul fief geopolitic”, estimează Zaman. Iar New York Times conchide că „Rusia se reînarmează pentru o nouă epocă” în care îşi revendică influenţa prin construirea de baze în Arctica, creşterea constantă a bugetului său militar, exerciţii militare de amploare, prezenţă în spaţiul aerian al altor ţări şi intervenţia în conflicte militare externe, ca şi modernizarea echipamentului militar propriu.

(Adriana Buzoianu, RADOR)