Anul Nou a fost marcat în întreaga lume cu festivităţi şi focuri de artificii impresionante, dar în condiţii de securitate sporită

Anul Nou a fost marcat în întreaga lume cu festivităţi şi focuri de artificii impresionante, dar în condiţii de securitate sporită de teama atentatelor. Mai multe alerte de atacuri teroriste în Germania, Turcia şi Indonezia, şi un incendiu de proporţii   Dubai au umbrit manifestările de anul acesta.
Reporter:  Laurenţiu Văduva – Două mari gări din München – Gara Centrală şi Gara Pasing – au fost evacuate aseară, iar circulaţia trenurilor a fost suspendată, în urma unei alerte de atentate teroriste sinucigaşe care s-a dovedit, din fericire, falsă. Poliţia a declarat azi-noapte că ar fi fost vorba de un grup de cinci până la 7 suspecţi, posibil ai Statului Islamic, dar nu a fost făcută nici o arestare. Potrivit ministrului de interne al landului Bavaria, informaţiile ar fi fost primite de la mai multe servicii secrete aliate. Sute de poliţişti au fost desfăşuraţi în zona celor două gări, iar oamenii au fost sfătuiţi să evite aglomeraţiile. Un incendiu de proporţii a izbucnit aseară într-unul din marile hoteluri de lux din centrul Dubaiului, în timp ce mii de persoane se adunau în zonă pentru a sărbători trecerea în Noul An. Soldat cu 16 răniţi,  potrivit unui prim bilanţ citat de France Presse, incendiul a avariat hotelul de cinci stele „The Address Downtown”, situat într-un zgârie-nori de 63 de etaje, nu departe de cel mai înalt turn din lume, Burj Al-Khalifa, de 828 de metri. În pofida incendiului, cerul Dubaiului a fost luminat, la trecerea dintre ani, de focuri de artificii spectaculoase. Artificii spectaculoase au fost şi la Sidney şi Hong Kong. Maximum de precauţie în Europa: festivităţile au fost anulate, pur şi simplu, la Bruxelles, unde ieri au mai fost arestaţi 6 suspecţi în uma alertei de atentate teroriste iminente. Aflată încă sub şocul atentatelor de la 13 noiembrie, Franţa a sărbătorit Revelionul fără tradiţionalele focuri de artificii şi cu peste 100.000 de jandarmi şi poliţişti pe străzi. Mobilizare mare de forţe de ordine şi la Londra şi Madrid. Indonezia a anunţat că a dejucat un atentat sinucigaş la Jakarta, iar Turcia unul la Ankara. Emblematica Piaţă Roşie din Moscova a fost închisă publicului azi-noapte tot de teama atentatelor.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 ianuarie