Calendarul evenimentelor, 3 ianuarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Ministere

* Videoconferinţă cu prefecţii, şefii structurilor centrale şi teritoriale ale MAI şi responsabilii pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă susţinută de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, privind codul galben de ninsori – ora 11:00, la sediul MAI, Piaţa Revoluţiei nr. 1A

 

– Culte, Biserică

* După săvârșirea Sfintei Liturghii, în Catedrala Arhiepiscopală Armeană din București va fi oficiată slujba Te Deum și ritualul sfințirii rodiilor. Slujble vor fi oficiate de către PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Armene din România

– Cultură

* Concert susţinut de Ada Milea şi invitaţii săi – ora 19:00, la Teatrul Odeon, Sala Majestic

* Bistriţa: Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Societatea de Concerte Bistrița și Comunitatea Evreilor Bistrița organizează un concert extraordinar de Anul Nou, susținut de Noua Orchestră Transilvania și Filarmonica Transilvania Cluj, soliști fiind Diana Țugui – soprană (solistă a Operei Naționale din Cluj, soprana anului 2015) și Cosmin Ifrim – tenor (solist al Operei din Viena), dirijor Romeo Rîmbu – ora 19:00, la Sinagoga Bistrița

– S-a întâmplat într-o zi de 3 ianuarie

* Acum 544 de ani (1472), printr-un privilegiu comercial acordat negustorilor braşoveni de domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, aceştia primeau libertate comercială deplină şi le era garantată securitatea activităţii lor pe teritoriul ţării (documentul era un semn pregătitor al reconcilierii domnului moldovean cu Matia I Corvin, regele Ungariei)

* În urmă cu 267 de ani (1749), apărea, la Copenhaga, publicaţia „Berlingska Tidende” (Berling’s Times), cel mai vechi ziar danez care apare şi astăzi, şi unul dintre cele mai vechi din lume, conform World Association of Newspapers

* La „Teatrul Italian” din Paris, a avut loc, acum 173 de ani (1843), premiera operei bufe în 3 acte, “Don Pasquale”, de G. Donizetti, după un libret de Michele Accursi şi Giacomo Ruffini

* În urmă cu 163 de ani (1853), apărea (bisăptămânal), la Sibiu, din iniţiativa mitropolitului Andrei Şaguna, ziarul de informaţie socială şi culturală „Telegraful român”, condus, iniţial, de Aaron Florian şi apoi de dr. Pavel Vasici. Din 1919 publicaţia devine organul Mitropoliei Ortodoxe de Alba Iulia şi Sibiu

* Acum 139 de ani (1877), avea loc semnarea unei Convenţii secrete ruso-austro-ungare, la Budapesta, prin care Rusia consimţea anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către Austro-Ungaria, în schimbul acceptării de către aceasta a încorporării celor trei judeţe din sudul Basarabiei (Bolgrad, Cahul şi Ismail) la Rusia. Cele trei judeţe fuseseră retrocedate Moldovei prin Tratatul de Pace de la Paris din 1856 (3/15)

* În urmă cu 26 de ani (1990), apărea Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) privind înfiinţarea şi înregistrarea oficială a partidelor politice în România (cu excepţia celor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat)

Aniversări – Comemorări

– Preasfântul nume al lui Iisus (Calendarul Romano-Catolic 2016)

– 1894: S-a născut Sarina Cassvan; prozatoare (a scris multă literatură pentru copii, iar „30 de zile în studio” este unul dintre primele volume de reportaje româneşti), autoare de piese de teatru şi traducătoare (în 1931 a tradus antologia „Contes roumains d’écrivain contemporains”; autoare a numeroase traduceri din literatura universală); soţia scriitorului Ion Pas (m. 1978)

– 1896: S-a născut actorul George Calboreanu (m. 1986) – 120 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 5.I.1896

– 1900: S-a născut inginerul Traian Negrescu; lucrări de referinţă în domeniul metalurgiei; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1960)

– 1909: S-a născut Dan Smântânescu, scriitor, istoric şi critic literar; secretar particular al istoricului Nicolae Iorga în perioada 1931-1940 (m. 2000)

– 1912: S-a născut Emil Condurachi, istoric şi arheolog; specialist în istoria Antichităţii; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1987)

– 1916: S-a născut Ada Orleanu, prozatoare, publicistă şi traducătoare (m. 1990) – 100 de ani

– 1941: S-a născut Emilian Corniţescu, preot şi profesor de teologie; unul dintre cei mai importanţi specialişti români contemporani în studiul Vechiului Testament – 75 de ani

– 1953: S-a născut interpretul de muzică uşoară Gabriel Dorobanţu

– 1961: A murit chirurgul Nicolae Hortolomei; a pus, în 1949, bazele Laboratorului de chirurgie experimentală de la spitalul „Colţea” din Bucureşti; pionier în diverse domenii ale chirurgiei; de numele său se leagă şi punerea bazelor Societăţii Române de Urologie (1933); membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1885) – 55 de ani

– 1967: A murit Alfred Margul Sperber, poet de limbă germană din România (n. 1898)

– 1973: A murit Gherase Dendrino, compozitor şi dirijor (n. 1901). NOTĂ: Site-ul http://muzicausoara.webgarden.ro/panoul-st-ng/meniu/s-rb-tori-ii-lunilor/septembrie/compozitori/gherase-dendrino menţionează ca dată a morţii 4 ianuarie 1973

– 1977: S-a născut dirijorul Tiberiu Soare; în noiembrie 2011 a început colaborarea cu prestigiosul ansamblu de muzică nouă „Kammer Ensemble N” din Stockholm; în prezent este dirijor şef al Formaţiilor muzicale Radio şi dirijor al Operei Naţionale Bucureşti

– 1978: A murit inginerul Gheorghe Manea; cercetări ştiinţifice în domeniul construcţiilor de maşini; cursurile sale la Institutul Politehnic Bucureşti (publicate sub titlul „Organe de maşini”, 1956-1958) au devenit lucrări de referinţă în domeniu; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1904)

– 2013: A murit Sergiu Nicolaescu, regizor, scenarist, actor, producător de filme şi om politic (parlamentar din partea FSN, PSDR şi PSD, din 1990, cu excepţia legislaturii 2004-2008; membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură; s-a numărat, totodată, printre cei care au participat la Revoluţia din 1989); a realizat peste 60 de filme, aproape toate momentele importante ale istoriei naţionale regăsindu-se în acestea (n. 1930)

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Chişinău: Este anunţat programul de guvernare al premierului desemnat Ion Sturza şi vor fi prezentaţi candidaţii propuşi în cabinetul de miniştri – ora 12:00. În cadrul aceluiaşi eveniment, va avea loc semnarea de către membrii propuşi ai Guvernului a unei declaraţii de integritate pe proprie răspundere

 

Aniversări – Comemorări

 

– 106, î.Hr.: S-a născut Marcus Tullius Cicero, om politic, orator, filosof şi scriitor roman (m. 43, î.Hr) – 1910 ani

– 1719: S-a născut Francisco José Freire, istoric şi filolog portughez (m. 1773)

– 1785: A murit compozitorul italian Baldassare Galuppi (n. 1706)

– 1795: A murit ceramistul englez Josiah Wedgwood, inovator al tehnicii industriale a ceramicii de artă (n. 1730)

– 1829: S-a născut profesorul şi filologul german Konrad Duden (m. 1911)

– 1875: A murit lexicograful francez Pierre Larousse; a înfiinţat, la Paris, în 1852, împreună cu Augustin Boyer, Casa de editură care-i poartă numele, specializată în lucrări enciclopedice; opera sa majoră a fost „Grand Dictionnaire Universel du XIX-e Siècle” (în 15 volume), editat între anii 1866 şi 1876 (n. 1817)

– 1892: S-a născut (în Republica Sud-Africană) scriitorul britanic John Ronald Reuel Tolkien, creatorul trilogiei „Stăpânul inelelor” (m. 1973)

– 1897: S-a născut actriţa germană de film Pola Negri (născută Apolonia Chałupiec), divă a filmului mut, prima actriţă europeană care devine star hollywoodian, datorită regizorului Ernst Lubitsch (m. 1987)

– 1923: A murit Jaroslav Hašek, scriitor satiric ceh (n. 1883)

– 1929: S-a născut Sergio Leone, regizor, scenarist şi producător italian de film (m. 1989)

– 1930: S-a născut actorul american Robert Loggia, celebru pentru roluri precum cel din „Scarface” (m. 2015)

– 1931: A murit mareşalul Joseph Joffre, comandant suprem al armatelor franceze (1914-1916) pe frontul de Vest în timpul Primului Război Mondial; renumit în urma victoriei de la Marna (n. 1852) – 85 de ani

– 1938: S-a născut actorul rus de teatru şi film Aleksander Lazarev (m. 2011)

– 1956: S-a născut Mel Gibson, actor, regizor, producător şi scenarist american de film – 60 de ani

– 1960: A murit regizorul şi actorul suedez de film Victor Sjőstrőm, unul dintre marii maeştri ai filmului mut, considerat, alături de Mauritz Stiller, „părintele” cinematografului suedez (n. 1879)

– 1969: S-a născut Michael Schumacher, fost pilot de curse german; a câştigat campionatul mondial de Formula 1 de şapte ori (în 1994, 1995 şi în anii 2000-2004, consecutiv), realizând o performanţă unică; este considerat, de cei mai mulţi specialişti, drept cel mai bun pilot de Formula 1 din toate timpurile; la data de 29 decembrie 2013, a suferit un grav accident de schi, la Meribel, în Franţa

– 1998: A murit regizorul şi scenaristul italian Carlo Ludovico Bragaglia, prolific realizator în special de comedii (n. 1894)

– 2003: A murit Monique Wittig, romancieră şi eseistă franceză, emigrată în SUA în 1976 (n. 1935)

– 2012: A murit scriitorul şi publicistul ceh Josef Škvorecký (n. 1924)

– 2013: A murit actriţa americană de origine spaniolă Patty Shepard (n. 1945)

– 2014: A murit cântăreţul american Phil Everly; a făcut parte din trupa de rock’n’roll Everly Brothers (n. 1939)

– 2014: A murit actriţa americană Alicia Rhett (n. 1915)

– 2014: A murit producătorul american de film Saul Zaentz, câştigător a trei premii Oscar (n. 1921)