Jurământul lui Hippocrate şi lumea modernă

HIPOCRATESJurământul lui Hippocrate reprezenta baza morală şi dovada valorii etice a medicinii din Grecia Antică. Medicina era influenţată de valorile filosofiei clasice (Platon şi Aristotel). Manuscrisul a fost redactat în a doua jumătate a secolului al V-lea î.e.n. şi face parte din Corpus Hippocraticum. Paternitatea Jurământului este o problemă controversată. Ori de câte ori luăm în discuţie medicina greacă din Antichitate ne referim direct la Hippocrate, dar acesta a trăit în sec V-IV î.e.n. Până la el s-au scurs aproape 2 milenii de evoluţie istorică cu străvechi civilizaţii. S-a crezut că medicina dinaintea lui Hippocrate a fost doar un amestec de superstiţii şi empirism. Afirmarea medicinei hipocratice cu excepţionalele sale înnoiri nu poate fi ruptă de întreaga evoluţie a civilizaţiei elene din perioadele anterioare.

Jurământul lui Hippocrate indică mai mult un etos decât o abordare profesională şi este considerat piatra fundamentală pe care se bazează profesiunea medicală şi în zilele noastre.

Volumul mare de publicaţii, istorice şi medicale, referitoare la Jurământ reflectă, fără îndoială, caracterul durabil, valabil chiar şi după 2.500 de ani de la redactare.

Hippocrate, pionier în medicină, dar şi filozof de seamă, a denunţat aspectul tehnocratic al profesiunii medicale şi accentuează elementele umanistice, afirmând că „medicul trebuie să introducă înţelepciunea în medicină” .

Varianta originală a jurământului

Jur pe Apollo, pe Asclepios, pe Higeea şi Panaceea, pe toţii zeii şi zeiţele, luându-i că martori că voi indeplinni, pe cât mă vor ajuta puterile şi priceperea, jurământul şi legământul care urmează.

Pe învăţătorul meu într-ale medicinii îl voi socoti deopotrivă cu cei care m-au adus pe lume, voi împărţi cu el averea mea şi, la nevoie, îi voi îndestula trebuinţele, pe copiii săi îi voi privi ca pe fraţii mei şi, dacă vor dori să devină medici, îi voi învaţă fără plată şi fără să le cer vreun legământ.

Preceptele, lecţiile orale şi tot restul învăţăturii le voi împărtăşi fiilor mei, fiilor învăţătorului meu şi ucenicilor uniţi printr-o făgăduială şi printr-un jurământ, potrivit legii medicale, dar nimănui altcuiva.

Le voi îndruma îngrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât mă vor ajuta puterile şi mintea, şi mă voi feri să le fac orice rău şi orice nedreptate.

Nu voi încredinţa nimănui otrăvuri, dacă îmi va cere, şi nu voi îndemna la aşa ceva, tot astfel nu voi încredinţa nici unei femei leacuri care să o ajute să lepede. Îmi voi petrece viată şi voi îndeplini meşteşugul în nevinovăţie şi curăţie.

Nu voi practica operaţia scoaterii pietrelor din băşica udului, lăsând-o în seama celor ce se ocupă cu aceasta. În orice casă aş intra, voi intra spre folosul bolnavilor, păzindu-mă de orice faptă rea şi stricătoare comisă cu bună ştiinţă, mai ales de ademenirea femeilor şi a tinerilor liberi sau sclavi.

Orice aş vedea şi aş auzi în timp ce îmi fac meseria sau chiar în afară de aceasta, nu voi vorbi despre ceea ce nu-i nici o nevoie să fie destăinuit, socotind că, în asemenea împrejurări, păstrarea tainei este o datorie.

Dacă voi respecta acest legământ fără să-l calc, fie să mă bucur pe deplin de viaţă şi de meseria mea, pururi cinstit de ceilalţi, iar dacă îl voi nesocoti şi va fi un sperjur, merit să am o soartă potrivnică.

Încă de la început, se invocă Divinitatea ca martor al respectării acestui legământ. Într-adevăr, pentru a putea îngriji semenii tăi trebuie să ai har, să ai o moralitate exemplară şi spirit de sacrificiu.

Al doilea aspect important al Jurământului îl reprezintă recunoştinţa faţă de profesorii care te-au învăţat, faţă de mentori, fapt care este neglijat uneori astăzi. Mentorul medicului este pus sub semnul egalităţii cu părinţii fizici: „Părinţii dau viaţă, profesorii oferă viaţă adevărată”. Recunoştinţa medicului faţă de mentor este o expresie de gratitudine şi apreciere şi validează relaţia lor. De asemenea, medicul este obligat să considere pe fiii mentorului ca fraţi şi să-i înveţe arta medicală fără niciun onorariu, atât timp cât ei doresc, extinzând relaţia medic – mentor la o legătură de familie .

Jurământul pledează pentru umanismul medicului. În afară de cunoştinţe medicale, medicul este obligat să răspândească în societate bazele morale şi etice ale artei medicale, dar şi ale conduitei oamenilor.
În acelaşi timp se acreditează ideea, care nu mai este valabilă astăzi, de a nu răspândi cunoştinţele medicale publicului larg.

În Jurământ se subliniază importanţa discernământului şi a judecăţii clinice a medicului: „Voi prescrie tratament spre beneficiul bolnavilor după capacitatea şi judecata mea; îi voi feri de vătămare sau nedreptate”. Medicul este obligat să-şi folosească cunoştinţele împreună cu raţionamentul în alegerea terapiei adecvate. Jurământul exclude folosirea ştiinţei medicale pentru scopuri non-etice sau mercantile. Medicul era obligat să ofere asistenţă medicală atât prietenilor cât şi duşmanilor.

Jurământul ridică problema valorii vieţii umane, interzice cu stricteţe fapte ale medicului care ar putea duce la moartea pacientului şi, de asemenea, oferirea de remedii care să provoace avortul. Moartea şi avortul sunt privite deopotrivă ca întreruperea firului vieţii. Pentru grecii antici respectarea condiţiilor de mai sus era obligatorie pentru păstrarea purităţii vieţii medicului.

Jurământul abordează şi relaţia medicului cu pacienţii, este postulată etica, abstinenţa şi puterea voinţei, care ar trebui să caracterizeze medicul; forţa spiritului trebuie să doboare puterea trupului. Potrivit Jurământului, doctorul ar trebui să aibă o abordare psihosomatică şi nu una de tehnocrat.
Jurământul reclamă confidenţialitatea în practica profesiunii medicale (secretul medical). Informaţiile în legătură cu boala pacientului nu vor fi sub niciun motiv dezvăluite oricărei alte persoane.
Concluzia Jurământului lui Hippocrate, „fie ca opusul a tot ce am spus aici să-mi fie soarta”, validează jurământul medicului cu cea mai groaznică consecinţă în cazul încălcării sale.

Valorile perene ale Jurământului lui Hippocrate sunt atacate de caracterul „tehnocrat” al medicinii moderne.

Jurământul a contribuit la stabilizarea relaţiei tripartite dintre medic, pacient şi boală, aşa cum aceasta a fost descrisă de Hippocrate. Relaţia armonioasă a acestor trei elemente este asigurată de o medicină focalizată pe pacient, care a dat rezultate de-a lungul mileniilor.

Reevaluarea actuală a Jurământului Hippocratic arată că armonia triunghiului interactiv centrată de bolnav a fost tulburată de câţiva factori: dezvoltarea tehnologică, mass-media şi cuantificarea matematică a costurilor îngrijirilor medicale, factori care au adus în centrul triunghiului societatea / comunitatea. Trebuie însă realizat un echilibru optim între interesul comunităţii (costurile directe) şi îngrijirea pacientului, toate depinzând de judecata critică şi baza morală a medicului.

Operaţiile nereuşite, decesele suspecte, complicaţiile neprevăzute, infecţiile nosocomiale au scăzut încrederea pacienţilor în medici şi în sistemul sanitar. Unii medici fac publică reuşita unor intervenţii spectaculoase sau apariţia de noi tratamente promiţătoare, încălcând uneori principiile hippocratice ale confidenţialităţii şi eticii medicale. De altfel, pentru a păstra principiile hippocratice, „reclamele” la tratamente şi „popularizarea” noilor tehnologii sunt interzise de codurile deontologice ale societăţilor profesionale medicale din întreaga lume, discuţiile asupra noilor metode terapeutice şi a rezultatelor fiind permise doar în cadrul reuniunilor ştiinţifice medicale.

Economia este o altă constrângere, din cauza costului tratamentului şi reducerii bugetelor alocate îngrijirii sănătăţii. Medicul nu-şi mai poate practica arta fără a-i măsura costul. Spre exemplu, costul ridicat al asistenţei chirurgicale face din chirurg un militant în politica de sănătate a statului, de care depinde dezvoltarea acestei ramuri importante a medicinii şi, implicit, sănătatea oamenilor. Pe de altă parte, calcularea aritmetică a costurilor unui tratament este o anomalie a sistemului economic actual cu repercusiuni grave asupra stării de sănătate actuale şi, mai ales, a generaţiilor viitoare.

Medicina timpului nostru a cunoscut o evoluţie impresionantă datorită progreselor înregistrate în cercetarea fundamentală, în mijloacele de explorare, în imunologie, genetică, farmacologie, IT. Medicina bazată pe dovezi – standardizarea procedurilor prin ghiduri şi protocoale poate juca rolul de „scut legal” împotriva acuzelor de malpraxis, dar poate altera direcţiile terapeutice.

În prezent medicul este supus unor presiuni sociale şi economice de a modifica direcţiile terapeutice potrivit preferinţelor pacienţilor sau factorilor administrativi, la rândul lor, puternic influenţaţi de mass-media şi opinia publică. Echilibrul relaţiei se bazează pe discreţia şi caracterul fiecărui medic pentru a reevalua factorii care afectează relaţia cu pacienţii lui.

Hippocrate a sprijinit în scrierile sale ideea că „pentru a fi un medic bun, trebuie să fii mai întâi un om bun”. La aceasta am adăuga că trebuie să ai har. Jurământul este un antidot împotriva aroganţei profesionale, obligând doctorii să-şi practice profesia în modestie şi conştiinţă de sine, să-şi recunoască limitele, să înveţe toată viaţa pentru a îngriji mai bine pe bolnavi şi să prevină boala.

Este nevoie de o nouă abordare medical-filosofică a pacientului şi a bolii. Esenţa artei medicale, excelent ilustrată în relaţia armonioasă pacient – medic – boală, reumanizează medicina modernă, din care dăruirea sufletească, divină a medicului, tinde să dispară. Jurământul lui Hippocrate serveşte la restabilirea armoniei acestei relaţii.

O privire critică asupra Jurământului lui Hippocrate demonstrează că este mai actual ca oricând.
Medicul modern este obligat să ia în considerare idealurile hippocratice ale medicinii moderne şi să-şi reevalueze poziţia personală în relaţia pacient – medic – boală.

stethescope

Formularea modernă a jurământului lui Hippocrate, adoptat de Asociaţia Medicală Mondială în cadrul Declaraţiei de la Geneva din anul 1975:

„Odată admis printre membrii profesiunii de medic:

Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;

Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate;

Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate;

Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră;

Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi chiar şi după decesul acestora;

Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic;

Colegii mei vor fi fraţii mei;

Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;

Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.

Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!”

Sursa: www.jurnaluldechirurgie.ro
Documentarea: Bianca Ioniţă