Papa de la Roma i-a felicitat pe ortodocşii de rit vechi cu ocazia Crăciunului

Papa Francisc a transmis un mesaj de felicitare Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill, cu prilejul Naşterii Domnului, care, conform calendarului Iulian, se sărbătoreşte la 7 ianuarie. Mesajul cu urări de pace şi prosperitate „fraţilor ortodocşi”, a fost trimis în numele Pontificului de către secretarul de stat al Sfântului Scaun, cardinalul Pietro Parolin, au anunţat surse din cadrul administraţiei de la Vatican. Amintim că, la 25 decembrie 2015, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill, a trimis o telegramă de felicitare Papei de la Roma cu prilejul Naşterii Domnului, conform calendarului gregorian. În acest sens, şeful serviciului de presă al Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, a declarat că „Papa Francisc acordă o importanţă deosebită relaţiilor cu lumea rusă”. Anterior, în timpul unei discuţii cu jurnaliştii, Papa Francisc a declarat că „este gata să se întâlnească cu Patriarhul Moscovei în orice loc şi în orice moment”.

www.tass.ru – 7 ianuarie