Conducerea Ministerului de Externe şi ambasadorul Norvegiei la Bucureşti au convenit să coopereze în vederea rezolvării cazului familiei Bodnariu

Conducerea Ministerului de Externe şi ambasadorul Norvegiei la Bucureşti, Tove Bruvik Westberg, au convenit să coopereze în vederea rezolvării cazului familiei Bodnariu. Ambasadorul României la Oslo are programată, miercurea viitoare, o discuţie cu reprezentanţii Ministerului norvegian al Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale, iar în perioada următoare va avea loc o vizită la nivel parlamentar în Norvegia. Detaliile acestui caz nu sunt publice, întrucât familia Bodnariu şi avocatul acesteia, cât şi Ambasada Norvegiei la Bucureşti au insistat asupra respectării principiului confidenţialităţii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 ianuarie