THE TELEGRAPH: România pe cale să închidă „portiţele” care permit eliberarea anticipată a deţinuţilor pentru scrierea unor lucrări ştiinţifice

Un politician din România a observat că deţinuţii bogaţi îşi descoperă brusc capacitatea de a scrie cărţi, pentru fiecare ei obţinând câte o reducere cu 30 de zile a pedepsei

Politicienii români au căutat să elimine „portiţa” care le permite deţinuţilor să-şi reducă pedepsele cu închisoare scriind lucrări ştiinţifice.
Pentru fiecare lucrare publicată, deţinuţii şi-au putut reduce cu câte 30 de zile pedeapsa.
Politicienii afirmă că de această lacună legislativă au profitat deţinuţii bogaţi şi influenţi ca să poată ieşi din închisoare, ei prejudiciind astfel tentativele de reducere a cotei ridicate a corupţiei care a apăsat România după căderea comunismului.
Autorităţile din sistemul peniteciar estimează că, în ultimii trei ani, aproximativ 188 de deţinuţi au publicat 415 cărţi, existând suspiciuni că deţinuţii cu bani s-au folosit de nişte sciitori din umbră sau, în cel mai bun caz, au primit consultanţă din partea unor specialişti din afară.
„Sunt o mulţime de politicieni importanţi, proprietari ai unor cluburi de fotbal sau oameni bogaţi care, odată ajunşi în închisoare, îşi descoperă brusc un neaşteptat talent de scriitor şi savant şi, în câteva luni, reuşesc să scrie o groază de cărţi”, a declarat pentru agenţia Mediafax Valeriu Todiraşcu, senator şi totodată unul dintre iniţiatorii actualului demers legislativ.
„Este inacceptabil ca nişte oameni condamnaţi pentru corupţie să profite de această lacună legislativă care le permite să se întoarcă la bogăţia lor obţinută pe căi necinstite”.
În prezent, 15 politicieni au înaintat în Senat, camera superioară a Parlamentului României, un proiect care amendează actuala lege şi elimină definitiv această publicistică penală, subliniind că, în forma actuală, legea „încurajează frauda”. Ei susţin totodată că această „activitate creatoare” a deţinuţilor nu „garantează că, după eliberare, ei nu vor avea acelaşi comportament antisocial şi nu vor comite aceleaşi delicte”.
Atenţia a fost atrasă mai ales de creaţiile literare ale lui Dan Voiculescu. Unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, Voiculescu a fost condamnat în 2014 la 10 ani închisoare pentru corupţie, dar acum, în spatele gratiilor, el a scris opt lucrări ştiinţifice.
Un alt deţinut bogat, Dinel Staicu, condamnat în 2013 la 11 ani închisoare, şi-a petrecut şi el timpul cu tocul pe hârţie, scriind şapte cărţi, în vreme ce omul de afaceri Gheorghe Copos, pe vremuri şi el deţinut, a scris în timpul detenţiei o carte intitulată „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”.
În februarie, legea va ajunge în senatul român pentru o primă lectură.
Articol de Matthew Day
Traducerea: Alexandru Danga

THE TELEGRAPH (Marea Britanie), 8 ianuarie 2016