Coreea de Nord a anunţat că a arestat un spion american

 Tensiunile continuă să crească în Peninsula Coreeană şi un nou incident ameninţă să agraveze situaţia. Coreea de Nord a anunţat, luni, că a arestat un cetăţean american şi l-a acuzat de spionaj. La câteva zile după ce testul nuclear derulat de Coreea de Nord a şocat lumea întreagă, o nouă „bombă” diplomatică a fost armată. Kim Dong-chul a declarat că este cetăţean american, care locuia în Fairfax, Virginia. Corea de Nord susţine că este spion şi că a furat secrete militare şi nucleare. CNN a primit permisiunea de a discuta cu presupusul cetăţean american, dar autorităţile de la Pyongyang i-au ordonat să vorbească numai în coreeană. „Am comis un act de spionaj împotriva Coreii de Nord. Am adunat informaţii despre programul său nuclear şi siturile militare”, a declarat deţinutul şi a precizat că agenţii nord-coreeni l-au arestat în urmă cu trei luni şi i-au confiscat un stick USB, aparat foto şi documente cu detalii despre programul nuclear al Coreii de Nord. CNN nu a putut determina dacă Kim Dong-chul a făcut forţat declaraţia respectivă. Kim Dong-chul a spus că nu a spionat pentru Statele Unite, ci pentru „elemente conservatoare sud-coreene”, care au ca prim scop subminarea regimului lui Kim Jong-un.
Guvernul Coreii de Sud a declarat că afirmaţiile deţinutului sunt „nefondate”.

(CNN INTERNATIONAL, 11 ianuarie)