Avertisment lansat de unii analişti economici în privinţa pericolului apariţiei deflaţiei la nivel global

Un proeminent analist economic a avertizat că economia globală s-ar putea îndrepta către o criză financiară. Albert Edwards, consilier la Société Générale, a declarat că schimbările din economia globală ar putea forţa SUA să intre în recesiune. Potrivit corespondenţilor BBC, încetinirea ritmului de creştere economică din China a condus deja la scăderea preţurilor la mărfurile de bază, precum cuprul şi cărbunele. Între timp, preţul petrolului şi-a continuat declinul. Experţi precum domnul Edwards sunt de părere că toate aceste cauze ar putea conduce la apariţia unui val de deflaţie (fenomen economic caracterizat prin scăderea preţurilor bunurilor şi serviciilor – n.red.) pe plan mondial, concretizat în scăderea preţurilor, iar companiile îşi vor retrage investiţiile. Aceste lucruri vor conta enorm în procesul de creştere economică sau vor declanşa apariţia unei recesiuni. Nu toţi analiştii sunt de părere că va urma apariţia unei crize financiare, însă există îngrijorări privind apariţia deflaţiei.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 ianuarie