Principesa Maria, vizită în municipiul Iași

Principesa Maria, vizita in municipiul Iasi, 12 ianuarie 2013 (1)Marți, 12 ianuarie 2016, Alteța Sa Regală Principesa Maria a efectuat o vizită oficială în municipiul Iași.

În cursul vizitei, Principesa Maria s-a întâlnit cu Înaltpreasfinția Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la reședința mitropolitană.

De asemenea, Alteța Sa Regală a vizitat Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Aici, Alteța Sa Regală a avut o întrevedere cu rectorul Universității, domnul Vasile Ișan, precum și cu prorectorul, doamna Carmen Crețu.

În încheierea vizitei, Principesa Maria s-a aflat la Școala gimnazială „Titu Maiorescu”. Cu această ocazie, Alteța Sa Regală a întâlnit Patrulele de Reciclare ieșene premiate pe plan local la ediția 2014-2015 a programului național de educație de mediu desfășurat de Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec.

Alteța Sa Regală a întâlnit Patrula Școlii gimnaziale „Titu Maiorescu” (premiul pentru „Cea mai mare cantitate de baterii colectată în județul Iași”) și Patrula Școlii gimnaziale Glodenii Gândului (premiul pentru „Cea mai activă Patrulă din județ”).

Alături de Alteța Sa Regală, au luat parte, la întâlnirea cu elevii, primarul municipiului Iași, domnul Mihai Chirică, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean și ai unor parteneri și susținători ai Patrulei de Reciclare ieșene.

Alteța Sa Regală Principesa Maria reprezintă Familia Regală în diverse ocazii, în București, în comunitățile locale și în străinătate. Principesa Maria sprijină diverse proiecte cu caracter social și de promovare a economiei românești.

Principesa Maria a acordat Înaltul Patronaj Organizației Umanitare Concordia, Programului național de educație de mediu Patrula de Reciclare, desfășurat de Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec și Expoziției chinologice internaționale de la Alba Iulia.