Revista presei internaţionale – 13 ianuarie 2016

 Presa internaţională alocă spaţii ample atentatului produs într-un cartier turistic al Istanbulului, în urma căruia 10 persoane şi-au pierdut viaţa iar alte 15 au fost rănite. Preşedintele Turciei, citat de ziarul Zaman, a afirmat că atentatorul era membru sirian al grupării ISIS. Publicaţia mai reţine din declaraţia preşedintelui Erdoğan faptul că Ankara este decisă să nu renunţe la poziţia principială şi că „Turcia este principala ţintă a tuturor organizaţiilor teroriste care acţionează în această zonă” pentru că „luptă cu hotărâre împotriva tuturor acestor grupări”. Despre identitatea victimelor aflăm mai multe informaţii din ziarul The Guardian, care precizează că nouă sunt de origine germană şi una este din Peru. Premierul Turciei a transmis condoleanţe cancelarului Angela Merkel, care potrivit publicaţiei Der Spiegel, a precizat că urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei. Ziarul turc Bugün speculează că teroriştii aflaţi în spatele atentatului urmăresc „de mai multe luni să arate lumii că Turcia este o ţară nesigură” şi „aşteaptă ca statele europene ai căror turişti şi-au pierdut viaţa în atentat să îi avertizeze pe cetăţenii săi „Nu mai mergeţi în Turcia”. Publicaţia informează că şi la începutul anului trecut, aceeaşi zonă turistică din Istanbul a fost vizată de un atentat în urma căruia a decedat un poliţist.
Noi evoluţii apar în scandalul agresiunilor sexuale înregistrate de Revelion în Germania şi atribuite unor imigranţi. Membrii coaliției de guvernare din Germania au ajuns la un acord pe tema facilitării expulzării străinilor cu condamnări în timp ce în mai multe oraşe se înregistrează proteste anti-imigraţie, scrie Der Spiegel. Le Point comentează că agresarea a sute de femei în noaptea de Revelion „a provocat un şoc profund şi de durată în întreaga ţară. După ce i-au primit cu braţele deschise pe solicitanţii de azil, germanii încep acum să se teamă de ei”. Le Soir subliniază că „Politica de deschidere faţă de migranţi a doamnei Angela Merkel a fost fragilizată de evenimentele din noaptea Anului Nou, determinând-o să se pronunţe în favoarea unei proceduri mai uşoare de expulzare a solicitanţilor de azil care încalcă legea”. Iar Le Figaro scrie că scandalul din Germania a scos la iveală un incident similar petrecut în 2014 în Suedia. Publicaţia aminteşte că în timpul unui festival de muzică de la Stockholm, numeroase femei au fost agresate de imigranţi, incident trecut sub tăcere de poliţie.
Din sfera militară, presa internaţională reţine declaraţia ministrului rus al apărării, care a afirmat că Moscova va crea în 2016 trei noi divizii pe flancul de vest şi îşi va întări potenţialul nuclear. Potrivit publicaţiei poloneze Rzeczpospolita, Şoigu a precizat că „Un accent deosebit trebuie pus pe întărirea potenţialului strategic al forţelor nucleare şi realizarea programelor de apărare spaţială”. Două declaraţii ale preşedintelui rus sunt la rândul lor reluate în presa internaţională, legate fiind de relaţia cu Turcia şi de liderul sirian Bashar Al Assad. Pe de o parte, Vladimir Putin a avertizat că ţara sa va riposta dacă va fi atacată de Turcia, ţară membră NATO, însă a subliniat că Alianţa nu trebuie să se implice într-o astfel de situaţie pentru că nu Turcia este partea atacată, notează TASS. Totodată, liderul de la Kremlin a arătat că Rusia este dispusă să îi ofere azil preşedintelui sirian, dacă acesta va fi nevoit să îşi părăsească ţara. Potrivit publicaţiei Le Soir, Vladimir Putin a admis că Bashar al-Assad a făcut multe alegeri eronate în cursul conflictului din Siria dar a adăugat că războiul „nu ar fi luat niciodată această amploare dacă nu ar fi fost alimentat din străinătate”.
O grevă extinsă are loc în sistemul medical în Marea Britanie, unde personalul sanitar denunţă condiţiile de muncă şi solicită mărirea salariilor. The Economist arată că greva de 24 de ore la care participă zeci de mii de medici este prima de acest gen în ultimii 40 de ani şi că are ca rezultat anularea a peste 4.000 de operaţii. Iar The New York Times comentează că „Partidul Conservator al domnului Cameron a avut mereu dificultăţi în a aplica schimbări sistemului de servicii medicale creat de laburişti în anii 1940 iar acum se frânge sub presiunea populaţiei îmbătrânite şi a bugetelor diminuate.

Florin Matei, Agenţia de presă RADOR