Atenţionări pentru cetăţenii români care călătoresc în Bulgaria

 Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii care se deplasează pe teritoriul Bulgariei că institutul local de meteorologie şi hidrologie a instituit pentru zilele de sâmbătă şi duminică coduri pentru ninsori, polei şi vânt puternic pentru aproape tot teritoriul ţării vecine. Agenţia Infrastructura Rutieră le recomandă conducătorilor auto să pornească la drum numaicu autovehicule echipate cu anvelope adecvate sezonului de iarnă, să conducă cu viteză adaptată la condiţiile meteorologice pentru anotimpul rece şi să respecte instrucţiunile Poliţiei Rutiere. Cetăţenii români aflaţi în trafic pe teritoriul Bulgariei şi care se confruntă cu probleme deosebite sunt sfătuiţi să apeleze numărul de urgenţă 112.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 ianuarie