Ministrul german al finanţelor propune o taxă europeană pe fiecare litru de benzină

 Ministrul german al finanţelor, Wolfgang Schäuble, propune o taxă europeană pe fiecare litru de benzină, pentru ca Uniunea Europeană să poată face faţă financiar, în problema afluxului de refugiaţi. Propunerea sa se referă la toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, prin urmare, ar viza şi România. Într-un interviu dat astăzi publicaţiei „Süddeutsche Zeitung”, oficialul german s-a arătat dispus să vină în întâmpinarea statelor Uniunii Europene „strâmtorate”, cu plăţi anticipate în chestiunea securizării frontierelor. Declaraţia ministrului german al finanţelor vine în contextul în care Germania a înregistrat anul trecut un excedent bugetar de 12,1 miliarde de euro.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 ianuarie