Parlamentul de la Chişinău a aprobat programul de activitate şi lista membrilor Guvernului Pavel Filip

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat cu puţin timp înainte programul de activitate şi lista membrilor guvernului condus de Pavel Filip. Într-o şedinţă care a durat doar 32 de minute, noul executiv a primit 57 de voturi dintr-un număr total de 101. Premierul moldovean a mulţumit grupurilor componente ale majorităţii şi a promis să menţină un dialog constructiv atât cu acestea, cât şi cu opoziţia. După învestire, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a îndemnat mulţimea care protestează în preajma parlamentului de la Chişinău să înconjoare clădirea. Protestatarii încearcă să intre în acest sediu, transmite Radio Chişinău.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 ianuarie)