Racheta-purtătoare „Soiuz -2.1 a” va va fi lansată de pe cosmodromul Vostocinîi

 Lansarea rachetei purtătoare ruseşti din noua generaţie „Soiuz -2.1a” a fost programată să aibă loc în curând de pe cosmodromul Vostocinîi din Extremul Orient rus, aceasta fiind, practic, prima lansare de pe acest cosmodrom. Făcând referire la racheta purtătoare „Soiuz -2.1a”, vicepremierul rus responsabil de domeniul spaţial, Dmitri Rogozin, a declarat pe Facebook că „frumoasa adormită s-a trazit”, mesajul său fiind însoţit şi de o imagine cu o parte din naveta spaţială, mai exact, cu primul modul. Trebuie menţionat că pe cosmodromul Vostocinîi din Extremul Orient rus au loc pregătiri intense pentru lansarea navei spaţiale „Soiuz -2.1 a”. Specialiştii au trecut la ciclul de asamblare a rachetei, anunţă Agenţia Federală Spaţială Roskosmos, pe site-ul instituţiei. Potrivit Roskosmos, nava spaţială „Soiuz -2.1 a”, împreună cu modulul de propulsie Volga, vor lansa pe orbită sateliţii Lomonosov şi Aist. Amintim că aceasta va fi prima lansare de pe cosmodromul Vostocinîi.

www.russian.rt.com – 20 ianuarie