Preşedintele francez, François Hollande, va vizita România în cursul acestui an

Preşedintele francez, François Hollande, va vizita România în cursul acestui an – anunţul a fost făcut, după întâlnirea de la Paris cu premierul Dacian Cioloş. Cei doi au apreciat rezultatele foarte bune ale parteneriatului dintre cele două ţări şi au convenit, totodată, că locul României este în Spaţiul Schengen. François Hollande s-a referit la contextul mai larg al crizei imigranţilor:

François Hollande: Am evocat inclusiv problematica protejării frontierelor europene. Ştim ce face România pentru a merge în acelaşi sens cu Franţa, adică să asigure o securizare efectivă. Şi, bineînţeles, că vom susţine Comisia Europeană pentru înfiinţarea Corpului de Gardieni Europeni, care să permită rezolvarea cât mai repede a situaţiei refugiaţilor şi să nu mai fim confruntaţi cu mişcări de populaţii care să creeze situaţii extrem de dureroase.

Realizator: Premierul Dacian Cioloş a discutat, aseară, şi cu studenţii şi masteranzii români de la Universitatea de ştiinţe Politice, din Paris, s-a întîlnit cu reprezentanţii comunităţii româneşti la ambasada ţării noastre şi a fost prezent în deschiderea concertului susţinut de Eugen Doga, cu ocazia sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale – ne-a informat Petruţa Obrejan.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 ianuarie