Dosarele cu prejudicii minore sau chiar recuperate vor fi trimise în faţa judecătorilor

Dosarele cu prejudicii minore sau chiar recuperate, pentru care procurorii puteau decide până acum neînceperea urmăririi penale, vor fi trimise în faţa judecătorilor şi vor trebui finalizate cu rechizitorii. Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a precizat, pentru Radio România Actualităţi, că aplicarea deciziei date în acest sens de Curtea Constituţională va aduce cheltuieli suplimentare la bugetul de stat şi va îngreuna rezolvarea cauzelor. Potrivit redactorului nostru, Mădălina Verman, numai în decursul anului trecut, 135.000 de astfel de dosare au fost finalizate cu neînceperea urmăririi penale. Curtea a stabilit, miercuri, că articolul 318 din Codul de Procedură Penală, care permitea clasarea unui dosar în cazul unei infracţiuni pedepsite cu amendă sau închisoare de cel mult 7 ani, este neconstituţional. Judecătorii Curţii şi-au motivat decizia arătând că Legea Fundamentală stabileşte că justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi se realizează prin instanţele judecătoreşti.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 ianuarie