Unsprezece țări ale UE se confruntă cu un risc fiscal mare

Unsprezece țări ale Uniunii Europene, printre care Franța, Italia și Marea Britanie, se confruntă cu un risc ridicat de sustenabilitate a finanțelor publice, deoarece chiar şi după 10 ani de acum încolo datoria publică va continua să fie ridicată, a anunţat luni Comisia Europeană. În raportul privind sustenabilitatea fiscalităţii, organul executiv al Uniunii Europene a indicat că acestea sunt ţările expuse la un risc ridicat al finanțelor publice: Belgia, Irlanda, Spania, Franța, Croația, Italia, Portugalia, România, Slovenia, Finlanda și Marea Britanie, transmite agenţia REUTERS. Estimările se bazează pe previziuni macroeconomice ale Comisiei pentru toate cele 28 de state membre ale UE în noiembrie anul trecut, care proiectează indicatorii economici cheie pentru viitorii doi ani. Raportul nu conține recomandări, dar Comisia trebuie să publice ulterior recomandări pentru fiecare țară în parte. În analiză nu sunt incluse Grecia sau Cipru, care sunt încă sub programele de ajutor financiar internaţional. Cei mai buni indicatori în ceea ce privește sustenabilitatea fiscală, cu un risc scăzut pe termen scurt, mediu și lung au Danemarca, Germania, Estonia, Letonia, precizează REUTERS.

www.tanjug.rs – 26 ianuarie