„Comorile României” la Muzeul Naţional al Chinei din Beijing

AFIS_EXPO_Comorile Romaniei_China_2016Joi, 28 ianuarie 2016, începând cu ora 16:00, la Muzeul Național al Chinei din Beijing, Republica Populară Chineză, va avea loc deschiderea oficială a expoziției-eveniment Comorile României/ Treasures of Romania. Vernisajul va fi precedat, la ora 14:30, de o conferință de presă la care sunt așteptați reprezentanți ai aproximativ 100 de instituții mass-media.

Cele două evenimente de anvergură se vor desfășura în prezența înalților demnitari ai Republicii Populare Chineze și ai României. Astfel, din partea Chinei vor lua cuvântul domnii: Dong Wei, Vice Ministru al Ministerului Culturii din China, Liu Yuzhu, Directorul Administrației Patrimoniului din China, Lü Zhangshen, Directorul Muzeului Național al Chinei, Huang Zhenchun, Secretar al Comitetului de Partid al Muzeului Național al Chinei, Chen Chengjun, Director Adjunct al Muzeului Național al Chinei, Wang Jun, Director Art Exhibition China/ Centrul Pentru Schimburi Culturale din China.

Reprezentanții României sunt: Excelența Sa Domnul Doru Costea, Ambasadorul României în Republica Populară Chineză, Domnul Alexandru Oprean, Secretar de Stat în Ministerul Culturii din România, Domnul Adrian Bucur, Consilier din partea Ministerului Culturii din România, Domnul dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Director general al Muzeului Naţional de Istorie a României și Doamna Ruxandra Ileana Theodorescu, Director General al Muzeului Național de Artă al României. La eveniment sunt așteptați peste 1000 de invitați de seamă.

Cu ocazia acestui eveniment, maestrul naiului, domnul Nicolae Voiculeț, muzician și compozitor român de renume mondial, va susține un recital de excepție. Artistul Nicolae Voiculeţ reprezintă şi promovează România în mod constant pe marile scene ale lumii, aducând în atenția publicului folclorul şi autenticitatea românească, prin intermediul acestui instrument complex cu sonorităţi divine precum naiul.

Vernisarea expoziției „Comorile României” în capitala Republicii Populare Chineze, la Muzeul Național al Chinei, constituie un proiect de mare amploare în cadrul Programului de Cooperare Culturală dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze în perioada 2013-2016. Expoziția „Comorile României” reprezintă primul eveniment de acest gen și de o asemenea anvergură, reunind piese reprezentative de arheologie preistorică, clasică și medievală, precum și de artă medievală românească, organizat în China în ultimii 66 de ani.

La materializarea acestui eveniment de seamă al muzeografiei românești au participat 33 de muzee dintre cele mai importante din toată România, reușind astfel, să se constituie o colecție de 445 de valori excepționale de patrimoniu, ce vor fi prezentate în expoziția-eveniment.

De asemenea, în expunere, vor rula permanent, filme documentare cu subiect arheologic și istoric oferite cu amabilitate de Arhiva Multimedia a Televiziunii Române, unul dintre partenerii acestui proiect, precum și clipuri de promovare a României, puse la dispoziție de Autoritatea Națională de Turism din România, un alt partener de seamă al expoziției, cărora, pe această cale, le aducem mulțumiri pentru sprijinul necondiționat.

În ziua următoare vernisajului, pe data de 29 ianuarie 2016, ca eveniment conex al expoziției, domnul dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Director general al Muzeului Naţional de Istorie a României, va susține o conferință științifică având ca subiect recuperarea valorilor de patrimoniu sustrase de-a lungul ultimilor ani din România.

Expoziția este deschisă la Beijing până pe data de 8 mai 2016.

***

Muzeul Național al Chinei înregistrează anual 7,5 milioane de turiști și este vizitat zilnic de aproximativ 25 000 de persoane, fiind al doilea muzeu din lume ca număr de vizitatori, după Muzeul Luvru. Muzeul Național al Chinei, cu o suprafață de 200.000 m2, deține în colecțiile sale 1.300.000 de piese.